Conștiințã civicã românã și maghiarã
Fãrã a fi deloc un fan al lui Ion Iliescu, – ca târgumureșean nu pot sã uit refuzul sãu de a sosi în municipiul nostru, când a fost chemat sã potoleascã spiritele dupã conflictele violente interetnice din martie 1990 – obiectiv, trebuie sã fiu de acord cu afirmația:

„…ar fi util sã avem și acum o societate civilã activã, vie, puternicã, precum cea din anii ’90. Democrația nu are sens fãrã participarea cetãțenilor, ea nu se rezumã la votul ritualic, din patru în patru ani”, fãcutã pe 20 noiembrie la Conferința internaționalã 25 de ani de la prãbușirea dictaturilor comuniste în Europa de Est de la București.

Cã Iliescu a fãcut-o conjunctural, declarativ, e foarte posibil fiindcã, repet, doar cu afirmația pot fi de acord, nu și cu emitentul ei!

Nici în Târgu-Mureș, societatea civilã nu „strãlucește”, iar aici trebuie sã remarc, cu sinceritate, cã printre cele mai vechi și active organizații nonguvernamentale sunt cele inițiate cu precãdere de etnici maghiari.

Fãrã a da vreun nume, menționez doar câteva, cu activitate de peste 15 de ani, în domeniile drepturilor omului, ale aspectelor specifice romilor și în activitãți de protecție a mediului.

                                Târgul O.N.G – Târgu Mureș (Marosvásárhely) 2013.

Evident, civismul maghiar are o solidã îndreptãțire în Târgu-Mureș, în condițiile în care aceastã etnie se aflã în minoritate, iar motivațiile sale specifice îmbracã atât aspecte politice, civice și culturale cât și economice; dacã nu apare discriminarea, consider cã nu e nici imoral și nici anormal ca un patron maghiar sã prefere angajați din propria etnie, valabil și pentru români. Firește, la un anumit nivel, apar și organizații cu personal etnic mixt, precum cele ale revoluționarilor sau pensionarilor de pildã, unele dintre ele având, la propriu, membrii proveniți din familii mixte.

În ce privește organizațiile civice inițate de români, acestea funcționeazã cu precãdere în zona persoanelor cu handicap, precum și în domeniile patriotic, istoric, sportiv, cultural-artistic ori spiritual-religios, domenii în care existã, bineînțeles, și ONG-uri maghiare. În orice caz, societatea civilã de așa-zisã sorginte româneascã este mai slab reprezentatã, organizațiile sunt mai puține, se încheagã greu, se mențin fel de greu și pot dispãrea relativ repede.

Unul dintre motive ar fi cel de ordin istoric. Aș putea fi contrazis de diverși specialiști, dar susțin cã, tehnic vorbind, spre deosebire de maghiari care au ocupat orașele, în Transilvania, românii au trãit în majoritate la sate, deci nu aveau cum sã-și materializeze, la propriu, o conștiințã civicã (din latinã civis, civitas = cetãțeanul care trãiește într-o aglomerare urbanã) ci mai degrabã una patrioticã și lingvisticã.

Așadar conștiința civicã a românului continuã sã fie în formare, sã se cristalizeze. Asta deoarece societatea civilã româneascã traverseazã o acutã crizã de identitate și, mai ales dupã integrarea în Uniunea Europeanã, o crizã moralã a relațiilor interumane. Iar organizațiile civile, din Târgu-Mureș cel puțin, au un impact minor asupra factorilor decizionali, politici sau de administrație localã.

Dimpotrivã, partidele sau instituțiile statale ori locale iau decizii și „mișcã” precum le e voia, în interesul lor, diversele organizații civice; cauza e simplã, factorul financiar prevaleazã, iar cel care achitã nota de platã, decide! Acest aspect, coroborat cu legislația româneascã, care nu favorizeazãși nu protejeazã ONG-urile, fac ca acestea sã fie vulnerabile, dependente de diverse interese, deci relativ ușor manevrabile.

În acest context, un alt domeniu în care românul are serios de lucrat, ca mentalitate, este cel al voluntariatului. Cã a apãrut recent legea, e foarte bine, însã noi nu suntem învãțați sã muncim „ moca”, iar dacã o facem riscãm sã fim (luați de) fraieri! Voluntariatul ține de altruism, de alocarea unui timp din cel personal pentru alții, pentru un grup anume, un set de idei sau chiar de idealuri (bune, rele, constructive sau nu) – domenii în care iarãși suntem conduși la scor de unguri…

                                                                         I love Mediaș

De aceea, o societate civilã autenticã nu se poate forma fãrã ca grupurile sociale componente sã aibã „o identitate specificã, conștiința propriilor interese și revendicãri, ceea ce însemnã definirea lor în raport cu sistemul social în care acționeazã.” (Radu Florian: Criza unei lumi în schimbare).

Criza spiritualã și moralã a societãții civile este expresia incertitudinilor, a nesiguranței grupurilor sociale în perioade de tranziție, când structurile economice și sociale anterioare sunt dezechilibrate, iar cele noi nu s-au sedimentat încã. Astfel, conduita grupurilor sociale suferã perturbãri, actuala crizã spiritualã zguduind fãrã excepție toate relațiile umane.

Restructurarea prin care trece societatea civilã româneascã dupã integrarea în Uniunea Europeanã, declanșeazã numeroase conflicte de interese, ciocniri între diferite tentații și opțiuni, care-i determinã pe oameni sã adopte o conștiințã narcisistã, o viațã în care fiecare luptã întâi pentru sine, și poate mai târziu pentru societate.

În lucrarea Criza moralã a societãții civile și Uniunea Europeanã în contextul globalizãrii televizuale, Bianca-Marina Mitu susține cã în lumea noastrã, la „subțierea” drasticã a conștiinței civice, mass-media contribuie din plin, prin promovarea unor modele deviante de comportament, sau a unor false vedete (inclusiv politice s.n.) ce sunt urmate mai ales de tineri. De exemplu, în domeniul apãrãrii drepturilor omului, dupã integrarea în UE, organizațiile românești care au ca misiune monitorizarea respectãrii acestor drepturi întâmpinã dificultãți în a-și desfãșura eficient activitãțile, pentru cã monitorizarea acestui capitol a încetat dupã 2007.

Logic, nu mai existã nici fondurile pentru inițiativele de acest gen, organizațiile de profil fiind nevoite sã se reorienteze cãtre domenii afiliate, dacã nu au dispãrut. Poate cã o soluție de spargere a acestui „buboi” a fost datã tocmai de recentele alegeri prezidențiale, unde diferența a fost fãcutã de zona incontrolabilã, de cãtre establishmentul politico-economic, a internetului.

Cu toate cã existã, și aici, speculații privind o anume dozã de manipulare, nu cred cã e hazardat sã afirm cã reconstrucția conștiinței civice a românilor – implicit materializarea ei prin crearea de asocieri concrete sau cimentarea celor existente – are șanse sã se îndeplineascã și prin intermediul aderãrii la idealuri, țeluri-scopuri comune, declanșate de evenimente specifice, iar mediul online poate fi în acest scop un teritoriu bun de fructificat.

În ce-i privește pe maghiari, înțeleg cã la ei scopurile sunt relativ cristalizate, lucrurile sunt mai demult așezate, rolurile sunt împãrțite și existã un proiect general relativ coerentși etapizat de acțiune. În acest angrenaj, organizațiile neguvernamentale, care sunt finanțate potrivit scopurilor, au rolul lor precis iar conștiința civicã unificatoare este constant alimentatã de un set doctrinar livrat programatic.

Arunc, cu acest prilej „mãnușa” unui concetãțean român de etnie maghiarã, sã-și spunã contra-punctul de vedere; nu are cum sã fie decât interesant un dialog, chiar în contradictoriu.

Cãci sunt convins cã pe acest blog, al paradoxalilor corbi albi, nu putem fi decât cel mult oponenți de idei, în nici un caz adversari și cu atât mai puțin dușmani…