Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt douã centre tradiționale ale maghiarimii în inima Ardealului. Clujul, cunoscut ca „orașul comoarã” și „capitalã” a regiunii istorice Transilvania, a eclipsat de-a lungul secolelor Târgu-Mureșul, care a reușit însã, prin calitatea de puternic centru cultural și de învãțãmânt, sã-l provoace permanent la competiție pe fratele sãu mai mare. Cele douã orașe, aflate la o distanțã de aproximativ o sutã de kilometri, se bat și astãzi pentru întâietate, deși lucrurile sunt clare: de secole bune, Clujul și-a câștigat rolul de lider regional, luându-și un avans considerabil din toate punctele de vedere.

Fiind nãscut la Târgu-Mureș, risc sã atrag multe antipatii din partea concetãțenilor mei pentru aceastã opinie drasticã la prima vedere. Însã ea nu reprezintã o noutate. De-a lungul istoriei, Clujul a reprezentat o adevãratã capitalã, ceea ce se observã și cu ochiul liber: clãdirile istorice sunt mult mai valoroase din punct de vedere arhitectural decât cele din Târgu-Mureș, nemaivorbind de spațiul ocupat de centrul vechi, care în Cluj este mult mai extins. Asta aratã clar cã de-a lungul istoriei Clujul a beneficiat de o bunãstare mai mare, ceea ce a contribuit decisiv la dezvoltarea orașului.

Rivalitatea dintre cele douã orașe s-a accentuat mai ales la începutul anilor 1950, când Târgu-Mureș a devenit reședința Regiunii Autonome Maghiare. Prin acest nou statut administrativ și politic, elita localã maghiarã de la acea vreme a încercat sã preia rolul de capitalã pe care îl reprezenta prin firescul istoric Clujul pentru maghiarii din Ardeal. În acea perioadã au fost fondate mai multe instituții culturale în oraș, Facultatea de Medicinã a fostei Universitãți Bolyai din Cluj a fost mutatã la Târgu-Mureș (actuala Universitate de Medicinã și Farmacie din Târgu-Mureș, în jurul cãreia acum se poartã o luptã acerbã și ineptã de sorginte naționalistã). Sentimentele local-patriotice au fost într-atât de intense, încât pânã și oamenii de litere maghiari s-au molipsit de acest spirit de rivalizare cu valențe uneori provinciale.

Situația nu s-a schimbat mult. Vedem și astãzi o dorințã puternicã a mureșenilor de a nu rãmâne în urmã. Administrația localã și județeanã încearcã de ani buni – cu rezultate modeste – sã punã Târgu-Mureșul pe harta proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, mai nou încercându-se un reviriment cultural care sã apropie orașul de nivelul de referințã reprezentat de Cluj.

                                             Stadionul Central – Cluj-Napoca

Cele douã localitãți au potențiale considerabil diferite datoritã numãrului populației. Cluj este un oraș cu aproximativ 300 de mii de locuitori, în timp ce populația Târgu-Mureșului s-a redus la circa 130 de mii de cetãțeni potrivit recensãmântului din 2011. Fiind și un centru universitar de tradiție, Clujul reușește sã atragã mai mulți tineri, chiar și din Târgu-Mureș, care, dupã terminarea studiilor, preferã sã devinã clujeni și își abandoneazã localitatea natalã.

Diferențele dintre cele douã orașe provin și din componența etnicã, ea fiind mult mai echilibratã la Târgu-Mureș, unde românii și maghiarii au o pondere aproximativ egalã, în timp ce la Cluj proporția etnicilor maghiari reprezintã doar 15 la sutã. Însã cele douã orașe au aproape aceeași populație de naționalitate maghiarã în cifre absolute, la acest capitol Târgu-Mureș având un mic avantaj. Datoritã acestei realitãți demografice, este greu de stabilit care urbe ar fi mai importantã.

Din cauza componenței etnice, s-ar pãrea cã ar trebui abandonat Clujul ca și capitalã sau centru de putere în definirea politicilor de dezvoltare strategicã ale comunitãții maghiare, însã 50 de mii oameni reprezintã totuși o masã criticã, reușind sã menținã în continuare Clujul maghiar pe harta imaginarului colectiv la rangul sãu bine consacrat de capitalã a regiunii.

Divizarea etnicã are însã rolul ei în toatã aceastã ecuație, pentru cã un obstacol esențial în dezvoltarea Târgu-Mureșului îl reprezintã tocmai ruptura dintre românii și maghiarii din localitate. Prin aceastã experiențã a trecut și Clujul, care a stagnat din punct de vedere economic în perioada de tristã amintire a unui primar naționalist. Pe vremea aceea, diferența dintre cele douã orașe nu era atât de evidentã, dar dupã 2004 Clujul a decolat ca un Boeing, în timp ce Târgu-Mureș a rãmas la turația unui MIG uzat.

La Cluj, prin ponderea demograficã actualã, divizarea etnicã nu este atât de accentuatã, ceea ce ajutã mult orașul de pe Someș, politicile comunitare nefiind blocate din cauza neînțelegerilor etnice, ceea ce nu se poate afirma despre Târgu-Mureș. Orașul de pe malul Mureșului încã nu a reușit sã treacã peste experiența traumatizantã a conflictului interetnic sângeros din martie 1990. Cu toatã bunãvoința elitei locale maghiare și românești, resentimentele au rãmas, mocnesc. Sigur, nu vreau sã afirm cã în relațiile româno-maghiare Clujul a devenit un rai. Nici pe departe, dar fãcând aceastã comparație, este clar cã atmosfera gri și apãsãtoare a naționalismului se simte mult mai pregnant la Târgu-Mureș de cel puțin zece ani încoace.

Mi-am petrecut șase ani din viațã la Cluj și pot spune cã la început m-am acomodat greu cu orașul, care mi s-a pãrut strãin și mai puțin primitor din cauza ponderii mari a populației românești. Locuind în cel mai mare cartier al Clujului, în Mãnãștur, am trãit într-o zonã unde românii reprezentau o majoritate covârșitoare, ceea ce pentru mine era o situație nouã. Atmosfera ruralã a acestui cartier mi s-a pãrut mai pregnantã decât al cartierelor din Târgu-Mureș, și am tras concluzia cã românii din Cluj sunt altfel decât cei din Târgu-Mureș. Mi-e greu chiar și dupã atâția ani sã definesc exact acest altfel, dar bãnuiesc cã moții din Cluj diferã de românii din Târgu-Mureș, ai cãror primã generație de orãșeni provin preponderent din satele de pe Câmpia Transilvaniei.

Așa cum un maghiar clujean poate fi ușor distins de unul târgumureșean, nemaivorbind de un secui, cred cã și un moț, hodãcean sau un român din Câmpia Transilvaniei are o particularitate localã proprie, bine definitã, prin care pot fi lesne deosebiți. Presupun cã și întâlnirea cu aceastã bogãție și diversitate regionalã mi-a cauzat la început sentimentul de disconfort, care poate fi asemãnãtor cu experiența unui oltean care se mutã la Târgu-Mureș ori în Harghita sau Covasna.

Din experiențã proprie pot confirma cã modul de predare a limbii române la școalã mi-a îngreunat puțin acomodarea în orașul studenției mele, pentru cã nu cunoșteam destul de bine limbajul comun folosit în viața de zi cu zi, programa școlarã concentrându-se pe predarea gramaticii limbii și a literaturii române. Am avut un lexic destul de bogat din care lipseau însã cuvinte de bazã, precum preș sau fãraș.

Dar am trecut destul de repede peste greutãțile cauzate de schimbarea mediului și într-o perioadã foarte scurtã Clujul a devenit a doua mea casã. Am avut astfel ocazia sã cunosc orașul îndeaproape. De câțiva ani buni, îmi împart viața între București și orașul meu natal, ceea ce m-a îmbogãțit cu noi experiențe. Pot constata astfel cu detașare și fãrã parti-pris-uri cã pentru un oraș succesul și șansa de dezvoltare constau în buna înțelegere a oamenilor de diferite naționalitãți și coeziunea lor cât mai mare. Fãrã conlucrare și efortul înțelegerii celuilalt nu poate exista progres.

                    Tîrgu-Mureș – orașul florilor

Când românii și maghiarii din Târgu Mureș vor înțelege și vor accepta cã e mult mai util sã se bucure reciproc de succesele celuilalt, în loc sã-și punã bețe în roate, abia atunci va reuși și orașul meu natal sã accelereze dezvoltarea urbei. Momentan, cea mai importantã preocupare a majoritãții liderilor celor douã comunitãți – și a membrilor simpli deopotrivã – este ca nu cumva cei din celãlalt grup etnic sã se simtã bine în orașul atât de înverșunat disputat. Starea lucrurilor din oraș este simbolizatã perfect de conflictul etnic de la UMF, care trebuia de mult rezolvat de cãtre cadrele didactice, instituția riscând sã se afunde și mai mult în mlaștina mediocritãții.

Chiar dacã Clujul este mai bine dezvoltat, Târgu-Mureș rãmâne un centru mult prea important ca potențial și nu meritã sã cadã pradã nechibzuinței naționalismului primitiv, gregar. Faptul cã orașul încearcã sã rivalizeze cu Clujul este de lãudat.

Aceastã strãdanie trebuie sã se transforme însã și în conlucrare, colaborare, compromis benefic, altfel o rivalizare feroce și nechibzuitã ar putea deveni oricând una contraproductivã. În sufletul meu cele douã orașe rãmân pentru totdeauna ca doi frați, unul mai mare și mai capabil, celãlalt mai mic și mai puțin dezvoltat, dar care trebuie ajutat la nevoie.