Cezar Bolliac: ”Sã bem, sã bem, sã bem / Cu noi e bãtrânul Bem!”

Cezar Bolliac: ”Sã bem, sã bem, sã bem / Cu noi e bãtrânul Bem!”
 
 
Adevãratele relații dintre români și maghiari în cadrul revoluțiilor europene din 1848-49 se bazau nu pe urã interetnicã generalizatã, semnalate de gropile comune cu tristã amintire, ci pe un ideal comun, european, de a se elibera împreunã cu celãlalte popoare – polonezi – de absolutismul care ținea în lanțuri o Europã, care vroia sã facã pași spre viitor.
 
Aceastã strânsã și pragmaticã coaliție spiritualã româno-maghiarã este formulatã frapant și pe înțelesul maselor de poetul pașoptist Cezar Bolliac în felul urmãtor: 
 
” Sã bem, sã bem, sã bem, 
Cu noi e bãtrânul Bem!”
 
Este leitmotivul poeziei sale întitulatã Romînia solidarã, scrisã în vara anului 1849, la Szeged. Este vorba de o poezie care pãrea a deveni, atunci, Poezia Revoluției Române din 1848, un sumar al idealurilor europene ale românilor – un fel de Talpra magyar, scrisã de Petõfi Sándor -, având ca idee principalã lupta împotriva absolutismului, subliniind solidaritatea necesarã pentru a învinge ”Împãrații”.
 
” Nu mai e supremație, 
Legi din vechea tiranie; 
Nu e mare, nu e mic, 
Națiile deopotrivã 
Ard robie și arhivã; 
Din trecut nu vrem nimic.”
        
Citind poeziile lui Cezar Bolliac, traduse în limba maghiarã în 1965 – publicate cu titlul de A jobbágy (Clãcașul) – nu poți evita sã nu compari acestea cu cele ale lui Petõfi Sándor, legate de „detronarea împãraților”, constatând aceeași înflãcãrare și forțã mobilizatoare.
 
Oare a încercat cineva pânã acum sã compare aceste poezii, bazându-se pe ideea cã Cezar Bolliac și Petõfi Sándor se cunoșteau și, schimbând idei revoluționare, au trãit sub egida acelorași idealuri europene?