Catedrala ortodoxã din Turda – o istorie care completeazã Edictul din 1568
Catedrala ortodoxã din Turda – o istorie care completeazã Edictul din 1568

În peisajul multicultural al Turzii apariția acestei lucrãri* este un fapt deosebit. Cartea celor trei autori vine sã umple un gol destul de mare. Pe de altã parte subliniem caracterul de pionierat al lucrãrii, în sensul în care Catedrala Ortodoxã Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil este prima bisericã din orașul de pe Arieș, cãreia îi este dedicatã o monografie.

Autorii și-au propus prin scierea acestei lucrãri sã împlineascã un vis mai vechi pe care l-au avut protopopii ortodocși ai Turzii, încã din perioada interbelicã. Totodatã lucrarea este un omagiu adus protopopului Iovian Mureșan, care în 1901 a devenit protopresbiter al Turzii, inițial cu sediul în satul Viișoara (în magh. Egerbegy).

Vrednicul de pomenire protopop a dus ortodoxia din aceastã parte a Transilvaniei din lumea satului în cea urbanã, în Turda, reședința comitatului, iar apoi a județului omonim. Activitatea acestui energic cleric este ilustrarea perfectã a vechului proverb omul sfințește locul. Iovian Mureșan a fost cel care a pus bazele corului românesc din Turda, a zidit din temelie o casã parohialã, a creat prima școalã confesionalã ortodoxã din Turda, precum și o bibliotecã protopopialã.

Dupã Marea Unire de la 1918, conform principului finis coronat opus, Iovian Mureșan a ridicat în centrul orașului, pe un teren cumpãrat de la primãrie, o mãreațã și impunãtoare bisericã de tip catedralã, acãrei piatrã de temelie a fost pusã în anul 1926. La 3 noiembrie 1935 biserica a fost sfințitã de episcopului Romanului, Lucian Triteanu, nãscut în comitatul Turda-Arieș (în magh. Torda-Aranyos vármegye).

Aceastã bisericã construitã în stil românesc a fost și este martora tãcutã a evoluției istorice a comunitãții orașului Turda. Avariatã de bombardamente în al doilea rãzboi mondial, biserica și credincioșii ei au suportat imperativele regimului communist, reușind cu brio sã le facã fațã. În anul 1986 s-au derulat ample lucrãri de restaurare și consolidare.

Dupã momentul 1989 Catedrala a deservit și deservește în continuare parohiile ortodoxe Turda I și Turda III.

Lucrarea a apãrut la Cluj-Napoca în condiții grafice deosebitã la editurile Mega și școala Ardeleanã, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului †Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sãlajului.

Pe de altã parte, aceastã lucrare apare în anul 2015, care a fost declarat de cãtre Sf. Sinod ca An omagial al misiunii parohiei și mãnãstirii azi și An comemorativ al Sfântului Ioan Gurã de Aur și al marilor pãstori de suflete din eparhii.

———————–
* prof. dr. Rãzvan Mihai Neagu, pr. Grigore Marchiș, pr. Gheorghe Gotea:
Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Turda – 80 de ani de sfințire