Bocetul lebedei negre la Târgu-Mureș/Marosvásárhely
Bocetul lebedei negre la Târgu-Mureș/Marosvásárhely

Ne leagã amintiri de neuitat de lebedele negre care trãiau la doar 4 km de Târgu-Mureș, pe lacul artificial al restaurantului Peștisorul de Aur. Acel loc ne-a atras atât prin peisajul natural, panorama excepționalã a dealurilor din jurul comunei

Sâncraiu de Mureș (Marosszentkirály), cât și prin animalele exotice, în acel mic Zoo, la o întindere de mânã, și nu în ultimul rând prin bucãtãria excepționalã și personalul amabil.

Lebedele negre de pe lac au fost poate cele mai atractive pãsãri acvatice atât pentru copii cât și pentru adulți. știau cã oamenii îi trateazã ca pe niște raritãți ai meleagurilor noastre, iar ei s-au comportat ca atare.

Mândri și frumoși, așteptând și sãrind
dupã bucãțile de pâine, pe care chiar și oamenii maturi – trecuți de vârsta a
doua – aruncau cu mult drag în lac cu zâmbetul și satisfacția unui copil. Nu
voi uita niciodatã acele clipe minunate, când natura și noi ne-am contopit
într-un ritm al inimilor fericite. De vinerea trecutã deplângem pierderea
lebedelor negre cauzatã de virusul gripei aviare.


Ele nu s-au deplasat de pe teritoriul lor bine definit, au primit însã vizitatori nepoftiți, purtãtori ai virusului care, se pare, nu are încã leacul vindecãrii. Atunci nimeni nu s-a gândit la urmãrile tragice: la pierderea întregului efectiv.

Directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Mureș, dr. Kincses Sándor a confirmat cã din rezultatele primite de la laboratoarele din Iași, în data de 19 ianuarie, s-a confirmat virusul gripei aviare la cele cinci pui de lebedã care s-au nãscut în septembrie – neobișnuit de târziu – rezistența lor fiind probabil foarte scãzutã.

Ca un prim pas în mãsurile luate – conform prevederilor Directivei 2005/94 a Consiliului European privind mãsurile comunitare de combatere a influenzei aviare – cele șapte exemplare adulte au fost eliminate. DSVSA Mureș a dispus o serie de mãsuri în regim de urgențã în privința situației epidemiologice la nivel național și internațional, pentru conștientizarea riscurilor acestei boli și pentru a preîntâmpina rãspândirea focarelor la pãsãrile domestice și captive.

Rãspândirea virusului – care nu afecteazã oamenii – s-ar datora rațelor sãlbatice care s-au aciuit și pe meleagurile noastre, ca în fiecare an, cãutând hranã atât pe cursurile râurilor neînghețate, cât și pe lacurile din zonã.

Ornitologul Marton Attila, colaborator al Grupului Milvus, mi-a povestit despre „vizitatorii” noștri, rațele mari (tõkés récék) care petrec în țara noastrã zilele geroase de iarnã. În județul Mureș, iarna, numãrul lor variazã între 2000–4000.

Unele specimene s-au retras și pe apele pârâului Poklos, în vecinãtatea locuitorilor, care se pot delecta în jocurile acestor pãsãri acvatice, dintre care unele, an de an, se întorc în același loc.

 

În iarna aceasta au apãrut în pârâul Poklos aproximativ patruzeci, la Ritz și în apele canalului/turbinei care strãbate cartierul Aleea Carpați câte douãzeci, iar pe râul Mureș peste o sutã de pãsãri de apã își cautã hrana. Numãrul aproximativ al rațelor sãlbatice aflate în jurul municipiului Tg.-Mureș este între 100–170.
Din câte mi-a explicat membrul organizației Grupului Milvus, Centrul de Reabilitare a Animalelor Sãlbatice se ocupã de îngrijirea și reintroducerea în naturã a pãsãrilor rãnite sau bolnave. În zilele geroase au primit nenumãrate telefoane prin care prietenii animalelor și pãsãrilor sãlbatice anunțau posibile înghețãri ale rațelor sãlbatice.
 
„Odatã cu scãderea temperaturilor, pãsãrile de apã și-au cãutat pârâuri cu ape mai puțin adânci, însã nu e cazul sã ne facem griji de pericolul înghețului. Construcția lor biologicã este perceputã într-un fel anume, încât chiar și atunci când dorm, doar o parte a creierului lor se odihnește, celãlalt rãmâne treaz. Când simt cã apa vrea sã înghețe, prin mișcãrile aripilor împiedicã înghețarea suprafeței de apã. Excepție de la regulã sunt doar unele specimene bolnave. Un alt aspect este curtoazia masculilor. Vor sã atragã atenția femelelor bãtând din aripi, ca și cum ar vrea sã zboare, iar trecãtorii pot interpreta cã le-au înghețat picioarele și nu pot zbura” – ne-a explicat colaboratorul Grupului Milvus.

Cu toate cã ne coloreazã zilele plictisitoare de iarnã, sunt frumoase, penele lor irizate reflectã mii de culori în razele soarelui, se pare cã unele dintre ele sunt purtãtoare de virus și pot provoca pagube enorme în ferme sau în gospodãrii. Suntem mândri de rațele mari sãlbatice, ne delectãm în priveliștea pe care o oferã, dar din pãcate sunt și aspecte negative.

Omul nu se poate infesta de la aceste pãsãri, animalele domestice – rațele, gâștele mai ales – însã da, de aceea proprietarii trebuie sã ia mãsuri ca pãsãrile lor sã nu intre în contact cu cele sãlbatice.

Un singur lucru nu înțeleg. Directiva Comisiei Europene de ce se rezumã doar la eliminarea tuturor celor care au intrat în contact cu cei infestați cu gripa aviarã? Tehnologiile moderne și cercetãrile medicale nu servesc și acestei cauze? Când e vorba de 10-15 pãsãri domestice posibil infestate, de ce nu se pot oare separa în carantinã și încerca salvarea ori vindecarea lor? Ar fi asta doar o utopie?