Bistrița – un oraș care își respectã blazonul
Bistrița – un oraș care își respectã blazonul

Pânã ce în Cluj mãrul discordiei dintre taberele clujenilor localpatrioți vechi și noi este numele orașului – Cluj,Kolozsvár,Klausenburg,Napoca – respectiv funarizarea stemei seculare a orașului, în Bistrița nu existã nici urmã de astfel de polemici de un nivel civic și cultural îndoielnic.

Bistrița își respectã blazonul – și la propriu și la figurat.

Orașul este plin de struți – pasãre care cuibãrește în stema celui mai mare rege al Ungariei, Ludovic cel Mare, stemã care se poate vedea în apropierea altarului impetuasei biserici lutherane.

Nu existã copil in oraș, care nu ar întreba de acest struț – rãspunsurile duc desigur la regele Ungariei și Poloniei (și la simbolul dublu potcoavã+struț care înghite tot).

Astfel tinerii din Bistrița știu unde trãiesc, știu cum sã priveascã la clãdirile sãsești, știu cum sã respecte limba acelora, care au fondat orașul și dupã ce au adus-o la un nivel de dezvoltare invidiat în Transilvania – datoritã soartei –, au fost nevoiți sã o lase ca amintire posteritãții, cu blazoane, ferestre și uși gotice, cu acele „clãdiri cu picioare” care și acum reprezintã una din atracțiile orașului.

Societatea cultã din Bistrița este chiar prevãzãtoare la acest capitol al informãrii corecte a propriilor cetãțeni.

În centrul orașul sunt așezate panouri colorate care informeazã oamenii locului și desigur turiștii despre cofondatorii Transilvaniei, sașii și maghiarii.

Despre sași vorbesc panourile cu caractere istorico-ecomice, iar despre maghiari documentul ridicãrii la rang de oraș al Bistriței de Ludovic cel Mare, regele Ungariei și Poloniei.

Interesant cum societatea cultã bistrițeanã se luptã pentru redescoperirea romanului Dracula scrisã de irlandezul Bram Stoker (1897), un roman despre care nu prea se vorbește în România, în primul rând pentru faptul, cã în roman nici un cuvânt nu se gãsește despre tot felul de castele din sudul Transilvaniei, ci se vorbește clar despre Valea Bârgãul, Prundul Bârgãului și Tihuța (Tiha Gârboului).

Romanul este neplãcut pentru mulți “patriotzi” pentru faptul cã Dracula în realitate a fost un conte secui.

“We Szekelys have a right to be proud, for in our veins flows the blood of many brave races who fought as the lion fights, for lordship. Here, in the whirlpool of European races”.
                                             
Bistrița își respectã blazonul.

Pe casa care l-a gãzduit pe Jonathan Harker în drumul sãu spre castelul contelui secui Dracula, s-a amplasat o micã tablã comemorativã istorico-literarã – un deliciu turiștilor care cunosc romanul.

În centrul Bistriței se gãsește și un panou care se referã la Kolozsvár, sugerând discret clujenilor cã ar fi timpul sã mai vorbim și despre Kolozsvár, cu clãdirile, strãzile,teatrele, asociațiile sportive și culturale ale maghiarilor.

E timpul sã vorbim despre regii Ungariei, despre rangul de oraș primit acum 700 de ani dat de tatãl lui Ludovic cel Mare, primul angevin al maghiarilor, Carol Robert.

Așa cum Bistrița își respectã blazonul angevin, și Clujul ar putea.