Biblioteca Româno-Maghiarã – Despre Ádám Bodor și Vizita arhiepiscopului
Cum sã faci ca sã scrii despre viața dintr-un univers concentraționar, dar cu toate acestea cititorul sã nu poatã lãsa cartea din mânã? Iar uneori chiar sã zâmbeascã, la întâlnirea unei trimiteri mascate la realitatea cotidianã, sau la o rãsucire de situație neașteptatã, demnã de numele de familie al autorului (Bodor, care înseamnã și „a rãsuci”).

Bodor… Ádám Bodor.
Omul care, dupã ce a trecut doi ani prin pușcãriile comuniste din România, ca oponent al regimului, a simțit nevoia sã scrie despre sistemul care te zdrobește, dacã nu devii o rotițã docilã a mașinãriei. Iar Vizita arhiepiscopului este o astfel de carte.
Viața pare a se târî agonizant în orãșelul Bogdanski Dolina, într-un ritm nedefinit. Locatarii taberei de tuberculoși din apropiere, colonia Izolda, par la rândul lor sã se miște într-un timp înghețat. Totul dã senzația de adormire, de înțepenire. Și chiar conducãtorul acestui loc, vicarul Periprava, doarme non-stop de ani de zile. În locul sãu puterea fiind exercitatã de alți membri ai corpului religios pe care-l conduce. Printre care și arhimandritul Tizman, cãreia Colentina Dunka îi spune odatã, printr-o scãpare:
-Și dumneavoastrã la fel, domnule colonel.


Colonia Izolda, unde cei închiși numai tuberculoși nu sunt, pare a fi cea care a dat naștere orãșelului Bogdanski Dolina, locuitorii acestuia gravitând în jurul ei, fie cã-i hrãnesc pe locatari, fie cã-i împãrtãșesc, fie cã-i pãzesc, fie cã le evacueazã gunoaiele, fie cã-i atacã cu pietre searã de searã. O simbiozã ciudatã se dezvoltã între cei închiși și cei neînchiși, atmosferã inspiratã autorului tot de coloniile de muncã comuniste, în care „reacționarii” erau trimiși la muncã și exterminare.
Doar douã secvențe vã voi dezvãlui din carte, pentru a nu va strica bucuria lecturii, dar și pentru a vã sugera la ce sã vã așteptați.

În prima, Gabriel Ventuza sosește în gara din Bogdanski Dolina, pentru a cãuta și repatria osemintele tatãlui sãu, decedat aici cu mulți ani în urmã. Adoarme cuprins de un somn ciudat, pe peron, și se trezește tâlhãrit, fãrã nici un bagaj și fãrã nici un ban. Primește în schimb o… sutanã, de a doua zi e numit preot de campanie, devine o rotițã a sistemului, și nu va mai pãrãși niciodatã orãșelul.
A doua secvențã se referã chiar la gara respectivã, nefolositã de foarte mulți ani. Pentru cã în fiecare week-end se sperã cã va sosi – într-o vizitã de ani de zile anunțatã – arhiepiscopul Zilava, gara este mãturatã, se fac lucrãri de întreținere, astfel incât dacã drezina arhiepiscopalã ar sosi, totul sã fie impecabil. Doar cã ușile și ferestrele sunt acoperite permanent cu scânduri bãtute în cuie, sã nu se aciuieze ceva vagabonzi în timpul sãptãmânii! Iar arhiepiscopul murise de mai bine de doi ani, fãrã ca nimeni sã anunțe.

 Tarele sistemului, în care unii dintre noi am trãit, minunat zugrãvite. Mi-aduce aminte întâmplarea de pomii uscați de la centrala nuclearã Cernavodã, uitați neudați dupã amânarea vizitei lui Dincã Teleagã, vopsiți apoi cu pistolul, cu vopsea verde, când în cele din urmã vizita are loc.
Poate fi apropiat de Kafka Ádám Bodor, dar scrie mai relaxat decât Kafka, și e mult mai ușor de citit. Trebuie sã fii însã atent la orice nume, orice descriere, orice trimitere, pentru cã seamãnã mesaje ascunse peste tot în paginile cãrții. Vã provoc sã le gãsiți…

Ádám Bodor – Vizita arhiepiscopului, Editura Polirom, Iași, 2010