Biblioteca Româno-Maghiarã: Cristian Sandache despre Rubedeniile (Rokonok) lui Móricz Zsigmond

     Biblioteca Româno-Maghiarã: Cristian Sandache despre Rubedeniile (Rokonok) lui Móricz Zsigmond

Mòricz Zsigmond este un observator excepțional al societãții maghiare interbelice, capabil a descoperi în chip cinematografic (și inspirat) o adevãratã colecție de mãști, atitudini, vicii, automatisme- scriitura sa fiind în egalã mãsurã-incisivã și profundã, bazatã pe o mãiestrie stilisticã incontestabilã. În romanul “Rubedeniile”, Kopjáss Pista crede cã odatã ajuns jurisconsultul unei primãrii, va deveni automat un mic zeu local, un adevãrat reformator al comunitãții sale, numele sãu intrând pentru totdeauna în memoria afectivã a concitadinilor. 

Destinul îi pare inițial favorabil din toate punctele, de vedere, iar sentimentul de plenitudine și de grandoare pune treptat stãpânire pe acest personaj (altminteri bine intenționat) dotat cu energie și cu agerime intelectualã. Descoperim încã de la primele pagini acuitatea psihologicã unicã și talentul de portretist al scriitorului, care ne amintește pe alocuri de Zola și Cehov, dar de care se deosebește prin ceea ce am putea numi “privirea” specific maghiarã cu care fixeazã pe rând obiectivul observațiilor sale pe fiecare personaj care intrã în scenã. 
Existã în “Rubedeniile” o densitate a personajelor, care inițial poate descumpãni pe un cititor mai puțin obișnuit cu o asemenea profunzime narativã, dar vom descoperi treptat , un adevãrat micro-univers maghiar interbelic, o Ungariei care pãstreazã cu demnitate și umor sec, nostalgiile dupã perioadele istorice glorioase, o societate care privitã din anumite unghiuri, pare populatã de spirite mãrunte, amintind de jocurile umbrelor pe suprafața unor pereți fãrã expresie. 
Kopjáss Pista va intra într-un pãienjeniș de complicații administrativ-financiare, contextuale, dar mai ales- intrã abrupt în viața sa tot felul de ființe ciudate care pretind la unison cã-i sunt rude, iar jurisconsultul cu inima largã se grãbește sã le asculte, acordându-le prezumția onestitãții totale.
         
Omul care pânã nu demult vegetase într-un soi de existențã anostã, simte cã poate plusa din ce în ce mai mult la ruleta propriului sãu destin, fãrã sã observe cã în fapt, își joacã reputața înconjurat de personaje aparent umane, dar care nu sunt de fapt, decât elementele unui bestiariu. În cele din urmã, 
Pista se va sinucide, când va constata cã el însuși nu a fost decât un biet pion, o victimã a celor mai puternici și mai imorali decât el. Móricz Zsigmond poseda o malițiozitate vie și o capacitate specialã de a doza efectele scenice reprezentate de cãtre reacțiile personajelor sale. E multã satirã și mult umor negru în romanul sãu, existã și o impresionantã dozã de tristețe și visare – care ne amintește de acel “delibab”, un fel de Fata Morgana în accepțiune maghiarã. Combinând observațiile naturalist-realiste , sarcasmul, forța sugestiilor, miniatura expresivã – Móricz Zsigmond demonstreazã în fond,cã rãmâne unul dintre marii moraliști ai prozei europene.