Bianka Geberan: Hanul Ancuței – povestiri despre trecut. Și nu numai.
Bianka Geberan: Hanul Ancuței – povestiri despre trecut. Și nu numai.

Sã citesc Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu, volum tradus în limba maghiarã de Maria Kacsir a fost o experiențã interesantã. Am citit volumul cu câțiva ani în urmã, când s-a cerut la școalã. În limba românã, desigur. La acea vreme mi-a plãcut, a fost o lecturã captivantã, cu elemente de basm, însã între timp mi s-au schimbat gusturile. Dupã cartea Ultimii martori  (Svetlana Aleksievici) în care persoane adulte la vremea scrierii cãrții îi povestesc autoarei cum au trãit cel de-al Doilea Rãzboi Mondial copii fiind, pot spune cã a fost o lecturã ușuricã, care nu îl solicitã prea mult pe cititor din niciun punct de vedere. 


Tocmai din acest motiv consider cã a fost potrivitã pentru a crea trecerea între Ultimii martori și a doua carte pe care urmeazã sã o citesc tradusã în limba maghiarã: O dimineațã pierdutã de Gabriela Adameșteanu. 


Acțiunea volumului Hanul Ancuței este simplã: mai mulți bãrbați (comisul Ionițã, moș Leonte, Neculai Isac, Ionache Coropcarul etc.) stau în jurul focului lângã han, beau vin, mãnâncã și povestesc. Fiecare se strãduiește sã spunã o poveste cât mai interesantã și cât mai înfricoșãtoare din tinerețea sa. Cele nouã povești au un lucru un comun: din fiecare întâmplare povestitã cel puțin o micã parte se petrece la han, iar acolo este prezentã și „cealaltã Ancuțã”, mama hangiței de „acum”. În cele povestite, comisul Ionițã se întâlnește la han cu un boier cãruia îi povestește cã se duce la Mihai Voda Sturza pentru a-i face dreptate, pentru ca mai târziu, când ajunge la vodã sã afle cã el este însãși boierul cu care a vorbit la han. 
Cãlugãrul Gherman se oprește la han în drumul sãu spre Iași, unde se ducea pentru a se ruga la biserica cu hramul Sfântului Haralambie, construitã de unchiul sãu.Dupã povestea cãlugãrului, comisul Ionițã vrea sã le povesteascã celorlalți ceva mult mai minunat și mai înfricoșãtor, însã nu reușește, deoarece este tot timpul întrerupt: moș Leonte povestește despre balaurul care l-a aruncat pe boierul Bolomir într-o râpã, Neculai Isac povestește despre fântâna dintre plopi și dragostea sa cu Marga, Ienache coropcarul își aduce aminte despre „cealaltã Ancuțã” și despre cum a ajutat doi tineri îndrãgostiți sã fugã. 
Constantin Motoc spune povestea Județ al Sãrmanilor și își amintește de un prieten de-al lui, care dupã mulți ani în care un boier l-a batjocorit și i-a luat soția, a reușit sã se rãzbune, negustorul Damian îi uimește pe cei din jurul focului povestindu-le despre drumul parcurs pânã în Germania pentru a aduce marfã. Orbul sãrac își aduce aminte de vremurile în care Duca-Vodã domnea asupra Țãrii Moldovei, era foarte lacom și punea biruri mari. 
Odatã, oamenii nu au mai suportat oprimarea și s-au dus la moaștele Sfintei Paraschiva pentru a se ruga. În urma rugãciunilor lor, Duca-Vodã și-a gãsit sfârșitul în niște locuri neștiute de nimeni. Ultima povestire din volum îi aparține lui Zaharia fântânarul, care, asemenea celeilalte Ancuțe, ajutã doi tineri îndrãgostiți. 

Prin toate aceste povești care au legãturã cu hanul, acesta capãtã un caracter mitic și îi este evidențiatã vechimea și continuitatea. De asemenea, hanul reprezintã un cadru și o lume idealã, în care toți cei prezenți sunt egali: cerșetorul orb nu este mai prejos decât comisul Ionițã și nici cãlugãrul nu este mai presus decât ciobanul. 

   

Volumul conține multe descrieri tipic-sadoveniene. Descrie de multe ori peisaje, locuri, felul în care oamenii erau îmbrãcați, reușind astfel sã ofere o imagine autenticã a acelor vremuri și sã îl ajute pe cititor sã pãtrundã în lumea de atunci. 

În fond și la urma urmei, cu ce diferã lumea în care trãim noi acum de cea de atunci? Nu cu foarte mult… în secolul XIX descris de Sadoveanu bãrbații se opreau la han pentru a se odihni, se adunau în jurul focului, beau vin și își spuneau povești pe care ei le considerau cele mai captivante. În zilele noastre, dupã o zi de muncã se adunã într-un bar în jurul unei mese și beau vin sau bere sau orice altceva și, la fel ca atunci, fiecare încearcã sã spunã povestea cea mai interesantã. 
Subiectele s-au schimbat doar în mare parte: încã de pe atunci se vorbea despre ceea ce noi acum numim încãlzire globalã, doar cã atunci nu o numeau așa, spuneau doar cã nu mai au nevoie de aceeași șubã iarna ca în urmã cu 30 de ani… În ceea ce privește religia, oamenii plãteau slujbe la preoți din diferite motive, mergeau sã se roage la diferite biserici sau la moaștele Sfintei Paraschiva. Asta se întâmplã și acum, doar cã într-o mãsurã mult mai mare. Nu mai putem vorbi despre boieri și sã ne plângem în legãturã cu oprimarea. Locul acestora a fost luat de politicieni, iar activitatea lor poate stârni multe discuții. 
Nici despre balauri nu mai purtãm discuții, în schimb, dacã ne uitãm puțin în jur, acum sunt multe mese la care stau și discutã femei, deși la acea vreme, când personajele lui Sadoveanu s-au adunat în jurul focului și negustorul Damian le povestea celorlalți cã nemții trimit și fetele la școalã, nu doar bãieții, toți și-au exprimat nemulțumirea fațã de acest lucru și speranța cã acest obicei va rãmâne doar la nemți, la fel ca purtatul pãlãriilor.