BARTÓK BÉLA – Un geniu maghiar îndrãgostit de folclorul românec·
 BARTÓK BÉLA – Un geniu maghiar îndrãgostit de folclorul românec· 
 

Pe 26 septembrie 1945, se stingea la New York, rãpus de leucemie. Vãzuse lumina zile la Sânnicolau-Mare (Timiș), în ziua de 25 martie 1881. Pe linie paternã aparținea micii nobilimi maghiare. A fost un bãiat fragil, de o rarã sensibilitate, anii maturitãții transformându-l într-un bãrbat distins, un om bun, care nu vedea în semenii sãi decât parteneri de dialog posibili, pe care îi trata cu naturalețe și seninãtate. Una dintre caracteristicile felului sãu de a fi, îl reprezenta admirația pentru valoarea adevãratã, indiferent de cine era reprezentatã aceasta. 

Lui BARTÓK ar trebui sã-i fim recunoscãtori, pentru tot ceea ce a fãcut în calitate de compozitor, eminent pianist și remarcabil profesor , în sensul cunoașterii și evidențierii muzicii populare românești. A cãutat, a descoperit, a colecționat și a popularizat mii de melodii populare românești, pe care mai apoi le-a adaptat în transcripții culte, oferindu-le astfel, universalitate și dreaptã recunoaștere, în sãlile de concerte și în școlile de muzicã renumite ale lumii. și nu a fãcut acest lucru, doar pentru muzica popularã româneascã, ci și pentru folclorul sârbesc, bulgar, slovac sau chiar arab, pentru cã el credea sincer în forța uriașã, pe care muzica o deține, în sensul unirii oamenilor, depãșirii oricãrei bariere lingvistice, imagologice, ideologice, politice, sau de altã naturã..
   
           
BARTÓK a trebuit sã-și pãrãseascã Ungaria natalã, în anii în care, patria lui se aliase cu Germania nazistã. Nu putea fi de acord cu o asemenea alianțã, chiar dacã era vorba despre Germania, care susținea efectiv politica revizionistã a Ungariei, Germania marii culturi europene.. Nu mai recunoaștea Germania tinereții sale, pentru cã era vorba acum, despre o țarã care proclama principii ideologice, cu care BARTÓK nu avea cum sã fie de acord. Mediile nord-americane îl cunoșteau și îl respectau, dar el nu s-a putut niciodatã adapta cu adevãrat, vieții din SUA. 
Dorul dupã patria maghiarã s-a dovedit mai puternic, iar pe lângã dorul mistuitor, s-a adãugat, perversã- ghilotina bolii… Un om care a iubit oamenii și valorile perene ale popoarelor , valori pe care le-a slujit cu onoare și pasiune, în felul sãu binecuvântat de Dumnezeu. Ori de câte ori vom asculta câte o melodie româneascã arhaicã, de o stranie frumusețe, o melodie care poate pãrea banalã multor compatrioți de-ai noștri, sã ne aducem o clipã aminte, cã a trãit cândva un mare creator maghiar, pentru care fiecare asemenea rostire a sunetelor, era un mãrgãritar de preț, o pãrticicã neasemuitã, din marele tezaur al sufletului colectiv românesc.