”Austria a căzut, Poloni, unguri și românii, S-or zdrobi de toți stăpânii, Jugul greu ce au avut…”

Adevăratele relații dintre români și maghiari în cadrul revoluțiilor europene din 1848-49 se bazau nu pe ură interetnică generalizată, semnalate de gropile comune cu tristă amintire, ci pe un ideal comun, european, de a se elibera împreună cu celălalte popoare – polonezi – de absolutismul care ținea în lanțuri o Europă, care vroia să facă pași spre viitor.

Această strânsă și pragmatică coaliție spirituală româno-maghiară este formulată frapant și pe înțelesul maselor de poetul pașoptist Cezar Bolliac în felul următor: 

”Să bem, să bem, să bem, 

Cu noi e bătrânul Bem!”

Este leitmotivul poeziei sale întitulată Romînia solidară, scrisă în vara anului 1849, la Szeged. Este vorba de o poezie care părea a deveni, atunci, Poezia Revoluției Române din 1848, un sumar al idealurilor europene ale românilor – un fel de Talpra magyar, scrisă de Petőfi Sándor –, având ca idee principală lupta împotriva absolutismului, subliniind solidaritatea necesară pentru a învinge ”Împărații”.

”Nu mai e supremație, 

Legi din vechea tiranie; 

Nu e mare, nu e mic, 

Națiile deopotrivă 

Ard robie și arhivă; 

Din trecut nu vrem nimic.”

Citind poeziile lui Cezar Bolliac, traduse în limba maghiară în 1965 – publicate cu titlul de A jobbágy (Clăcașul) – nu poți evita să nu compari acestea cu cele ale lui Petőfi Sándor, legate de „detronarea împăraților”, constatând aceeași înflăcărare și forță mobilizatoare.

Cezar Bolliac scrie:

”Austria a cãzut, Poloni, unguri și românii,

S-or zdrobi de toți stãpânii,

Jugul greu ce au avut…” (În traducerea lui Bajor Andor: ”A magyarok velünk lesznek,/segítünk a lengyeleknek…”)

Oare a încercat cineva până acum să compare aceste poezii, bazându-se pe ideea că Cezar Bolliac și Petőfi Sándor se cunoșteau și, schimbând idei revoluționare, au trăit sub egida acelorași idealuri europene? 

Leave a Reply

Your email address will not be published.