Aurelian Lavric: Note de cãlãtorie: cele cinci influențe asupra Cernãuților
Aurelian Lavric: Note de cãlãtorie: cele cinci influențe asupra Cernãuților

Cernãuțiul este un oraș mirific, pe care vizitându-l, nu poți sã nu-l îndrãgeși. Este o concentrare de locuri de însemnãtate istoricã specialã pentru Moldova și România. Aici este locul unde a studiat și în mare mãsurã s-a format Mihai Eminescu – titanul culturii noastre. 

Existã cinci perioade istorice, care pot fi regãsite, observate în Cernãuți. 
1. Prima este cea moldoveneascã: 1359-1774 = 415 ani. Ea nu poate fi regãsitã în arhitectura orașului, dar elementele sale sunt prezente și vizibile. În Piața Centralã, vis a vis de clãdirea Consiliului municipal, pe un perete imens este reprodusã gramota domnitorului Alexandru cel Bun, în care este menționat pentru prima datã târgul Cernãuților. 
Dar cel mai bine se vede influența perioadei moldovenești în vorbirea conaționalilor noștri (indiferent cã se identificã moldoveni sau români – graiul este cam același), care comunicã moldovenește (în ceea ce în România se numește graiul moldovenesc al limbii române, iar în Republica Moldova – limbã mldoveneascã). 

Și încã un grai care cu greu poate fi regãsit în celelalte pãrți ale spațiului istoric moldovenesc. În Cernãuți mai poți auzi forma utilizatã de cronicarul Grigore Ureche – „sã hie” – mai ales din partea celor care sunt originari din Ținutul Herța. Alte cuvinte, de exemplu „popșoi”, pe care colegii din Transilvania nu le-au înțeles din prima (le-am „tradus”: porumb, pãpușoi) se folosesc în mod curent și acum peste tot în spațiul moldovenesc. Atâta timp cât vor fi vorbitori ai graiului moldovenesc în Cernãuți, influența perioadei moldovenești va rãmâne prezentã.

2. Perioada austriacã (1774-1918) se vede cel mai bine în arhitectura din zona centralã a urbei. Cel care a vizitat Viena vede în Cernãuți un centru austriac imperial miniatural. Arhitectura austriacã este fascinantã. Atât frontispiciile clãdirilor care dau în stradã, cât și curțile interioare de o ermeticitate misterioasã. Cernãuțiul – în zona sa istoricã – centralã – este un oraș austriac și slavã Domnului cã autoritãțile și comunitatea au pãstrat acest patrimoniu.
3. Perioadã româneascã (1918-1940, 1941-1944) este exprimatã și ea în clãdiri remarcabile. România este prezentã în Cernãuți printr-un consulat, diplomații cãruia sprijinã comunitatea minoritarã româneascã din regiune. Pãcat cã actualele autoritãți ale Republicii Moldova nu manifestã interes pentru conaționalii din regiunea Cernãuți (un consulat moldovenesc acolo este o necesitate imperioasã).

4. Perioada sovieticã (1940-1941, 1944-1991) este vizibilã în Cernãuți cu tot procesul de desovietizare lansat de autoritãțile centrale de la Kiev. În Cernãuți str. Krasnoarmeiskaia (a Armatei Roșii) a fost redenumitã în Eroii Maidanului, dar a rãmas monumentul Armatei Roșii („care în perioada 1941-1944 a desfãșurat un rãzboi victorios”).


În Cernãuți poți gãsi o stradã „Roman Șuhevici” (în cadrul grupului lui Stepan Bandera, facțiunea radicalã a OUN – Organizația Naționaliștilor Ucraineni – dar oarecum separat de liderii politici principali, a existat o facțiune de tineri galițieni mai puțin preocupatã de ideologie ci de îndeplinirea unor obiective militare imediate. 
Cel mai important membru al acestei facțiuni a fost Roman Șuhevici. Importanța acestei facțiuni avea sã creascã de-a lungul timpului, în perioada luptei de rezistențã dusã de OUN pe timpul rãzboiului), dar și strada 28 iunie 1940 – consacratã ispravei Armate Roșii, care la comanda lui Stalin, în urma înțelegerii acestuia cu Hitler, a anexat nordul Bucovinei, ținutul Herța și Basarabia. 



Aceastã schizofrenie este ușor explicabilã: dacã autoritãțile ucrainene vor condamna cu adevãrat și pânã la capãt sovietismul, nu cumva ar trebui sã restituie ceea ce sovieticii au acaparat cu forța și le-au oferit?
5. Perioada ucraineanã (1991-prezent) se caracterizeazã prin drumuri dezastruoase, multe clãdiri care necesitã consolidare și încercãri febrile de afirmare a ucrainescului în localitate.


Sã sperãm cã pânã la urmã, aceasta nu se va face prin închiderea singurei școli cu predare în limba românã, cãci un asemenea pas deloc nu corespunde spiritului de toleranțã care a existat de secole în Bucovina.