Armenopolis și legenda picturii lui Rubens
Armenopolis și legenda picturii lui Rubens

Armenii au sosit în Transilvania la sfârșitul secolul al XVII-lea și și-au pus amprenta pe istoria Transilvaniei, refondând Gherla, cu numele de Armenopolis.

Acești armeni au sosit în Gherla veche la începutul anilor 1700, și au lãsat adevãrate comori în urma lor. Printre acestea se gãsește și faimoasa picturã Rubens, care a fost adusã la Gherla cu ajutorul vicleniei și simțului de comerț al armenilor.
        
                                       ***

În aceste zile am vizitat Catedrala Armeano-Catolicã din centrul orașului Gherla, în care se aflã pictura Rubens. Președintele Uniunii Armenilor din Transilvania, János Esztegár, ne-a ghidat cu mare drag și ne-a povestit legenda picturii.

– Poate o sã zâmbiți, dar armenii erau atât de bogați, încât dãdeau împrumuturi împãratului Austriei, care a avut nevoie de bani în luptele sale. Dar sã vedem cum s-au petrecut lucrurile conform legendei. Capodopera pictatã de Peter Paul Rubens a ajuns la Viena, în castelul Belvedere, ne povestește János Esztegár.

– Aici, la porțile acestui palat a apãrut deodatã o delegație micã din Armenopolis.

Nu știm cu ce ocazie au fost pe acolo, dar se spune, cã ei la masa festivã îi povestesc împãratului cã Armenopolis fiind un oraș mic cu biserica în construcție, ar avea nevoie de o picturã la altar.

Împãratul s-a gândit, cã fiind oraș mic și biserica e micã, deci delegația va alege o picturã micã. Armenii iscusiți au ales însã una mare de tot, circa 3×2 metri. Este vorba desigur de pictura lui Rubens, „Coborârea lui Isus de pe Cruce”.

– În perioada comunistã – continuã János Esztegár – pictura Rubens a fost confiscatã alãturi de alte obiecte de artã. În 22 decembrie 1989, drept cadou de Crãciun pentru armeni, pictura e pusã la loc. În continuare aceasta aparținea orașului.

Condițiile și temperatura capelei fiind favorabile picturii, locul ei rãmâne același și azi. Temperatura în acea încãpere este între 2 și 20 de grade Celsius, care e idealã pentru conservarea picturii respective.

                                                                                          ***

În final l-am întrebat pe János Esztegár despre vizitatorii capelei cu „Coborârea lui Isus de pe Cruce”.

– Foarte mulți vin, din țarã și strãinãtate. Anul acesta am avut un oaspete deosebit, pe ambasadorul Angliei – ne spune domnul Esztegár, cu multã mândrie în voce.