ANGEVINII – forintul, Clujul și  declinul statutului românilor din Transilvania
ANGEVINII – forintul, Clujul și  declinul statutului românilor din Transilvania

Dinastia angevinã ocupã un loc important în evoluția istoricã a regatului medieval al Ungariei, dar și a Europei Centrale și de Est. Din pãcate despre ei s-a vorbit destul de puțin și de sporadic în istoriografia românã, unde s-a subliniat cu consecvențã înfrângerea regelui Carol Robert de Anjou de cãtre Basarab I al țãrii Românești în bãtãlia de la Posada (1330).

Gãsesc cã este foarte puțin, iar rolul angevinilor în istoria central-europeanã nu poate fi redus la atât. Mãrturisesc cu sinceritate cã m-am apropiat de aceastã dinastie, mai ales de reprezentanții sãi din Ungaria, Carol Robert de Anjou și Ludovic I cel Mare, personalitãți care au dominat istoria secolului al XIV-lea în aceastã zonã.

  

 

     
   
      Ludovic de Anjou în CHRONICON PICTUM

Relația lor cu românii și cu spațiul locuit de aceștia sau cu teritorii, care azi fac parte din România, este complexã și nu poate fi epuizatã în aceste rânduri. Ea are, ca orice lucru pe lumea aceasta, atât pãrți pozitive, cât și negative, pe care trebuie sã le privim sine ira de studio, dupã cum spunea marele istoric roman Tacitus.

Ab initio aș face câteva considerații despre cine au fost acești angevini. Cei din Ungaria fãceau parte din casa domnitoare a regatului napoletan, fiind de origine francezã, dar domnind pe un teritoriu italian. Angevinii napoletani s-au înrudit cu prima casã domnitoare a ungurilor, arpadienii, iar la stingerea acestora au preluat, cu mare dificultate și mari eforturi, coroana regelui ștefan. Important de precizat: venirea la putere a angevinilor în Ungaria nu ar fi fost posibiliã fãrã sprijinul ferm și constant al papalitãții. Aceasta a avut tot interesul sã-i susținã deoarece casa de Anjou era vasala papilor.

Preluarea puterii de primul angevin Carol Robert a fost o adevãratã odisee desfãșuratã între 1301- 1312, regele fiind încoronat de trei ori și contestat de marea nobilime, dintre care s-a remarcat voievodul Transilvaniei Ladislau Kan, care pentru scurt timp a deținut simbolul puterii în Ungaria Sf. Coroanã. Carol Robert a impulsionat dezvoltarea economiei Ungariei, a reformat sistemul de taxe, a introdus o nouã menedã, florinul (de la numele cãreia derivã denumirea actuala monedã a Ungariei, forintul).

A impulsionat dezvoltarea orașelor, un loc important ocupându-l Clujul, care în 1316 este scos de sub autoritatea episcopului Transilvaniei și primește statutul de civitas, precum și numeroase privilegii și libertãți. Tot în aceastã perioadã debuteazã lucrãrile la biserica Sf. Mihai din centrul orașului, bijuterie a arhitecturii gotice. Între anii 1316-1323 capitala lui Carol Robert a fost orașul Timișoara.

În 19 august, Cluj-Napoca împlinește 699 de ani de când a devenit oraș, iar locuitorii lui, orãșeni, prin privilegiile acordate de Carol Robert de Anjou.

Angevinii au introdus sistemul medieval occidental în Ungaria, precum și așa numitul sistem honor, prin care servitorii lor apropiați erau recompensați cu importante funcții la curte, care erau rotite între marile familii nobiliare. Din punct de vedere al politicii externe, Carol Robert a cucerit în 1319 nordul regiunii sârbe Macva, în care a organizat Banatul de Macva, dar a fost înfrânt de Basarab I al țãrii Românești (1330), ulterior orientându-se spre Europa Centralã, în 1335 organizând primul congres de la Visegrad, unde împreunã cu regii Cazimir al III-lea cel Mare al Poloniei și Ioan I de Luxembrug al Boemiei au pus la punct o alianțã antihabsurgicã. În cadrul celui de-al doilea congres de la Visegrad (1339) Carol Robert l-a convins pe regele polon sã-l desemneze pe fiul sãu Ludovic moștenotorul tronului de la Cracovia. A menținut relații cu regatul napoletan, pe care a încercat sã-l uneascã cu Ungaria în cadrul unui super-stat de la Marea Adriaticã la Munții Carpați. Cu toate acestea a reușit sã-și cãsãtoreascã fiul, Andrei de Anjou, cu moștenitoarea tronului napoletan, Ioana.

Fiul lui Carol Robert, Ludovic I cel Mare (1342-1382) a fost cel care a desãvârșit opera tatãlui sãu, transformând Ungaria într-o putere europeanã. Ludovic a fost tipul clasic al regelui cavaler, campion al luptelor cu dușmanii credinței catolice. Domnind apropape o jumãtate de secol, el a influențat decisiv istoria Europei Centrale. A avut numeroase relații cu românii, unele bune altele conflictuale. Ludovic a domnit într-o perioadã tulbure a istoriei europene, fiind implicat în multe rãzboaie. Dupã un conflict cu Veneția, Ludovic a câștigat Dalmația, în urma tratatului de la Zara (1358). Între 1347-1352 a purtat douã campanii în Regatul de Neapole contra cumnatei sale regina Ioana, acuzatã cã a premeditat moartea lui Andrei de Anjou, fratele regelui Ungariei. Între 11-15 ianuarie 1348 a avut loc bãtãlia de la Capua, în urma cãreia a ocupat regatul napoletan.

A fost nevoit sã renunțe la alipirea statului din Peninsula Italicã la insistențele papalitãții. Ludovic a promovat o politicã de alianțã cu unchiul sãu, regele Poloniei, Cazimir al III-lea cel Mare, pe care l-a ajutat în diverse ocazii, mai ales în 1345 când o armatã cehã a asediat capitala Cracovia. Regele ungar venind în ajutor i-a alungat pe cehi. În anul 1370 Ludovic a a devenit rege al Poloniei, moștenind tronul de la Cracovia de la unchiul sãu. S-a creat astfel o uniune dinasticã ungaro-polonezã, angevinii fiind stãpânii incontestabili ai Europei Centrale.

Ludovic i-a învins și pe tãtarii Hoardei de Aur (1345-1347), la est de Carpați, campanie condusã de voievodul Transilvaniei, Andrei Lackfi, context în care a fost întemeiat statul medieval Moldova, condus la început de familia Drãgoșeștilor din Maramureș, fideli regelui Ungariei. În Penisnsula Balcanicã, regele cavaler i-a învins pe sârbi și bosnieci, iar în 1365 a înfrânt țaratul Bulgar, cucerind Vidinul și întemeind Banatul Bulgariei.

Moneda lui Petru Mușat purtând semnele angevine

Ca semn al imensului prestigiu politic și militar pe care l-a dobândit Ungaria, în 1366 la Buda este primit împãratul bizantin Ioan al V-lea Paleolog, venit sã cearã ajutor împotriva turcilor otomani. Raportuile lui Ludovic cu românii au fost sinuoase. La început domnul țãrii Românești, Nicolae Alexandru i-a fost vasal, dar în 1359 a renunțat la aceastã supunere s-a proclamat domn autocrator și a fondat mitropolia Ungrovlahiei intrând definitiv în sfera de influențã bizantinã. Armata ungarã trimisã de Ludovic în țara Româneascã sã-l pedepseascã pe domnul Vladislav I Vlaicu a fost învinsã în 1368. Cu sprijinul lui Vladislav al țãrii Românești și al despotului Dobrotițã în 1369 stãpânirea ungarã la Vidin a luat sfârșit. Dacã ne referim la relația lui Ludovic cu românii din Transilvania, rãmâne în atenție Decretul de la Turda din 1366, care stabilea condițiile de accedere la statutul nobiliar (apartenența obligatorie la Biserica Romano-Catolicã și posesia unei diplome de donație regalã pentru pãmântul stãpânit).

Acest fapt a dus la un declin a statutului românilor din Transilvania. Cu toate acestea au existat destui români în anturajul regal, care l-au servit pe rege, dintre ei îi amintim pe Balc și Drag, nepoții lui Dragos, primul domn al Moldovei, care au fost comiți de Maramureș. Din punct de vedere cultural, Ludovic a fondat Universitatea din Pécs (1367), prima de pe teritoriul Ungariei. Ultimul rege angevin a fost un catolic fervent.