Angela Tocilã: Despre trãdarea Vestului Sãlbatic și trâmbițele sfârșitului lumii
Angela Tocilã: Despre trãdarea Vestului Sãlbatic și trâmbițele sfârșitului lumii

Cu toate cã Alianța Vestului parafatã ieri la Timișoara a fost intens mediatizatã, cel puțin în presa localã, (presa centralã a fost prea ocupatã sã înregistreze pentru posteritate flatulațiile Viorichii, ale lui Toader, Dragnea și, mai nou, ale lui Ponta care, iatã, revine ca un salvator al națiunii române) dar și pe Facebook, abia azi s-au trezit influencerii, presa, și culmea nerușinãrii, deputați și europarlamentari PSD-iști cã aceastã Alianțã rupe România!

Lãsând la o parte faptul cã mi se pare jignitor ca un deputat, nici nu conteazã partidul din care face parte, sã se prefacã surprins, sau și mai grav, sã dovedeascã totala ignoranțã în legãturã cu ceea ce s-a întâmplat transparent, ieri la Timișoara, presa mi se pare cea mai ticãloasã afișând titluri ca ”Transilvania se rupe de România” iar când deschizi linkul gãsești câteva fotografii ale celor patru Cavaleri ai Apocalipsei românești (cum sunt vãzuți acum Boc, Bolojan, Falcã și Robu) și câteva rânduri scrise de un debutant prost plãtit ce urmãrește traficul cu google analytics.

Sigur cã aș putea vorbi mult și bine despre ceea ce ne unește sau ne desparte ca popor, dar nu am intenția sã fac o analizã exhaustivã a ceva ce ar trebui sã fi aflat toatã lumea pânã acum, de când cu libera circulație și tranzitul tuturor prin Transilvania, pentru cã fiecare a cerut o pâine la Tg. Mureș, doi mici la Odorhei și a dorit sã vopseascã un kurtos kalacs în tricolorul românesc, dar n-a știut sã-l prepare, nu-I așa? 
     
Aș putea pomeni și despre eterna enigmã pentru unii, reprezentatã de relațiile interetnice din Transilvania, dar acesta este un subiect despre care toatã lumea are o pãrere fãrã sã știe, sau sã vrea sã cunoascã adevãrul evident, acela cã românii și maghiarii din Transilvania au o istorie comunã care nu se poate șterge cu buretele fãcând-o sã disparã doar pentru cã unii își închipuie cã noi trãim aici într-un etern rãzboi psihologic pe tema ”cine-a fost primu-n Ardeal”… Cu mici excepții de-acum, noi, transilvãnenii, nu ne mai punem întrebarea asta, n-o mai considerãm importantã din moment trãim împreunã fãrã sã simțim dorința de a ne arunca – unii peste granițã, alții peste Carpați.
S-a scris mult despre Transilvania… s-a scris cu patos, s-a scris cu indignare, s-a scris cu ironie, cu rãutate visceralã, iar de ieri, cuvântul ”trãdare” se insinueazã atât în articole de presã cât și în comentarii. Suntem numiți ”frustrați”, ”egoiști” și ”trãdãtori de neam și țarã” și ar trebui sã ne fie rușine pentru cã nu mai suntem dispuși sã stãm ca milogii la bunãvoința statului român care de 30 de ani trãdeazã în toate felurile România și cu toate astea îi permitem sã ne abuzeze, sã ne fure și sã ne trãdeze absolut în orice mod dorește, în continuare… Aș avea o întrebare cãtre toți cei care vorbesc despre trãdare, ca și cum n-ar ști cã un contract nerespectat se poate rezilia oricând unilateral: cât contãm noi transilvãnenii pentru restul țãrii, în afarã de Ziua Naționalã, când ni se cântã în fiecare an ”Treceți batalioane române Carpații”, ca un fel de atenționare cã batalioanele sunt în standby la trecãtori, în cazul în care mișcãm în front? 
Cât contãm noi transilvãnenii pentru restul țãrii, din moment ce suntem ținuți oarecum sub un papuc imaginar care ne împiedicã sã pomenim de relațiile bune interetnice și suntem denumiți automat ”iubitori de bozgori”, ”vânduți Budapestei” dacã aducem vreo atingere, fie și imaginarã ”unitãții de monolit a patriei”? Un loc special în inima mea îl ocupã cei care ridiculizeazã și dau deja ca moartã aceastã Alianțã, doar pentru cã în secret își doresc ca lucrurile sã rãmânã așa cum sunt, de dragul ”unitãții”, a patriotismului și a celor care au murit pentru România Mare – pe care îi invocã la fel de des ca pe Ștefan cel Mare sau Eminescu, atunci când nu gãsesc alte argumente prin care sã sensibilizeze și sã dejoace orice ”trãdare” de genul ”hai sã facem singuri, cã n-avem pe cine ne baza”.

E periculos, dar și rușinos deopotrivã, ca 30 de ani de democrație sã nu ne fi învãțat nimic unii despre alții și cã am rãmas tot cu ghioaga în mânã așteptând sã ridice cineva capul din turmã, dar e și mai periculos sã denunțãm drept trãdare un contract economico administrativ încheiat, repet, transparent și la vedere între patru orașe din vestul Transilvaniei. Cei care vãd trãdare în dorința noastrã de a ne fi mai bine, de a rupe cercul vicios în care ne învârtim de prea mult timp, sã facã bine sã observe trãdarea contractului Unirii de la 1918, faptul puțin cunoscut de mulțimea de analiști cã imediat dupã semnarea Unirii, delegației ardelene în frunte cu Iuliu Maniu i s-a confiscat locomotiva cu care s-a dus la București. Asta a fost prima trãdare, dupã care cred cã nimeni n-a mai avut așteptãri ca România sã-și onoreze cuvântul dat și nici semnãtura de pe actul Marii Uniri.

În loc sã vã vãietați, sã ne arãtați cu degetul și sã ne faceți trãdãtori, luați vã rog în considerare cã tot ceea ce s-a încercat pânã acum n-a dat niciun rezultat; manifestațiile cu lanterne și dansuri, florile oferite jandarmilor, copiii desenând pe asfalt în fața guvernului, vuvuzelele și injuriile au lãsat complet rece clasa politicã și ne-au transformat pe unii în simpli attention whores pe facebook… Frica pe care o vedeam noi la ei era doar în imaginația noastrã, ei știu cã atâta timp cât banii sunt pe mâna lor dispun de toatã țara așa cum doresc și cã singura alternativã e sã facã toate provinciile același lucru, pânã lãsãm politicul fãrã bani. 
Norocul nostru, al transilvãnenilor e cã avem patru oameni dispuși sã vadã și sã acționeze în consecințã, ceea ce au și fãcut. Nu e vina voastrã cã în alte pãrți nu se gãsesc patru primari care sã se gândeascã și sã munceascã spre mai binele comunitãții, sã știți…

Urați-ne succes în loc sã ne înjurați, în loc sã ne cereți cu patos sã suferim împreunã ca niște masochiști fãrã speranțã o eternitate de acum încolo, pentru cã știți și voi prea bine cã acest cancer care ne macinã nu e deloc în stare terminalã, chiar dacã e extins în toatã societatea și structurile ei, nu e pe moarte. 
Cã dupã ce va pleca PSD-ul, alții îi vor lua locul și obiectul muncii, anume banul public, apoi va reveni dupã ce se mai adunã ceva bãnuți în visterie, sã-i toace, așa cum face de 30 de ani.

Doriți-ne binele dacã ne iubiți așa cum susțineți, și chiar dacã vã simțiți trãdați azi, veți vedea cã nu plecãm nicãieri, ne gãsiți tot aici unde am fost în ultima sutã de ani, rezistând la asimilarea forțatã și tentativele de uniformizare pânã la pierderea identitãții ale lui Ceaușescu, pierzând mult mai mult ca oricare altã provincie pentru cã Transilvania a pierdut ireversibil etnii întregi, tot aici unde am fost furați și sãrãciți ca și voi, tot aici de unde ne pleacã fii și fiicele, cele mai grele pierderi pe care le putem îndura. Vom fi tot aici, dar în loc sã ne vãietãm și sã ne plângem soarta potrivnicã, sã invocãm blesteme ancestrale, alegem sã mergem pe drumul nostru.