Andrei Sebastian Csiplo:  Paștele la românii din Ungaria
Andrei Sebastian Csiplo: Paștele la românii din Ungaria

Sãrbãtorile Pascale la românii din Ungaria sunt și reprezintã unele dintre principalele perioade când cu toții ne amintim de faptul cã suntem români, oriunde ne-am afla noi în lume. Majoritatea românilor bãștinași din țara vecinã sunt de religie ortodoxã, fiind singura confesiune care sãrbãtorește Învierea Domnului cu o sãptãmânã mai târziu fațã de Paștele catolic.

Fiind o comunitatea restrânsã din punct de vedere numeric, majoritatea decid de a-și petrece sãrbãtorile acasã, în familie, formându-se un așa zis spirit ,,familial’’, care se poate vedea mai ales în noaptea învierii, când majoritatea acestora se adunã la bisericã pentru a participa la Sfânta Liturghie.

                
Românii din Ungaria, spre deosebire de cei nativi din România au numeroase aspecte și obiceiuri în comun, dar de asemenea și anumite obiceiuri adaptate sau preluate de la populația majoritarã maghiarã.

Printre cele mai însemnate tradiții premergãtoare acestei sãrbãtori se numãrã, ținerea Postului Mare de 40 de zile pânã în duminica Paștelui. În noaptea învierii oamenii se duc la slujbã în bisericã, iar dupã aceasta, oamenii o vor înconjura de mai multe ori, asemenea obiceiului românesc.

O zi extrem de importantã înainte de Paște o reprezintã Joia Mare, când conform datinilor mormintele morților, porțile iadului și ale raiului se dechid pentru a lãsa sufletele morților sã petreacã cu cei vii, pânã la sãrbãtoarea Rusaliilor. Aceastã zi mai poartã denumirea și de ,,Paștele Morților’’, sufeletele celor morți fiind întâmpinate de membrii sau cunoscuții familiei, cu bucate care mai de care( cozonaci simpli sau împletiți, cornulețe, sarmale etc ș.a.) ce le sunt destinate ,,moșilor’’ de Joia Mare, cãrora în același timp li se vor curãța și sfinți mormintele, iar dupã ritual mâncarea sfințitã se va împãrți între membrii prezenți la ceremonie( ori lãsate pe morminte), obicei preluat de la maghiari din mijlocul secolului al XX-lea. 
                    
Pe lângã acest aspect se mai aprinde și focul, dar doar dupã ce persoanele cu suflet pur( în general fetele nemãritate, copiii) adunau diferitele plante cu efecte magice pe care le treceau prin foc, iar împreunã cu familia înconjurau focul cu apã și tãmâie, în jurul acestuia aflându-se scaunele pe care sã se așeze sufletele celor rãposați. Astãzi se mai practicã doar aprinderea lumânãrii. Tot la acest eveniment se fãcea pomenirea celor de pe lumea cealaltã.

În Joia Mare se mai practica ,,Strigarea peste sat’’, când oamenii își spunea-u pãcatele de fațã cu tot satul, obicei care actualmente din motive etice nu se mai practicã.

,,Joimãrița’’, pe alt nume femeia terifiantã, cu capul mare, pãr lung și despletit, dinți lungi și gura cãscatã infiorãtor de mult, un fel de duh al rãului, zmeu necurat, era o femeie miticã care pedepsea fetele nemãritate și femeile leneșe în Sãptãmâna Patimilor. Ea era adevãratul justițiar al satului care mergea din casã în casã pentru a verifica dacã fetele și femeile așezãmâtului au tors toatã cânepa sau dacã nu cumva au rãmas fuioare netoarse în casele oamenilor. În cazul în care existau acestora li se ardeau pãrul, mâinile sau vârful degetelor, alãturi de fuioarele, cânepa și inul rãmase netoarse.

Mai înspre searã, flãcãii se urcau în turnul bisericii unde cu ajutorul unui ciocan din lemn bãteau ,,toaca’’, instrument cu ajutorul cãruia își luau rãmas bun de la morți începând din Joia Mare pânã la Paște. Se mai spunea cã toaca ocrotește semãnãturile, protejeazã animalele, alungã spiritele rele din jur și stimuleazã fertilitatea. Aceasta trebuia bãtutã ritmic, iar în general era asemãnatã cu un joc de rime de cãtre copii. 

Cel mai important obicei Pascal îl reprezintã și pânã în zilele noastre, vopsirea ouãlor de Paște, simbol al începutului vieții. Vopsirea ouãlor are loc în Sãptãmâna Patimililor( în Cenadul Unguresc de azi, miercuri), oul fiind jertfit și mâncat în zilele de Paște. Se considerã în credințele creștine cã oul înfrumusețat și îcondeiat este simbolul Mântuitorului Isus Hristos, care și-a sacrificat viața pentru pãcatele ispãșite de noi, dar care va pãrãsi mormântul, iar ulterior se va întoarce la viațã.

La românii din Ungaria se practicã vopsitul ouãlor cu coji de ceapã ce le conferã o culoare roșie închisã-brunã, fiind decorate cu diferite simboluri florale, geometrice, specifice zonei. Se practicã vopsirea cu ajutorul ciorapilor și a frunzelor de pãtrunjel care lasã oul nevopsit în locul unde este amprentatã frunza.

Ciocnitul ouãlor din cele douã zile de Paște era mai mult un joc public, tinerii satului deseori ciocneau ,,pe luate’’, oul spart al adversarului era luat de câștigãtor. Își umpleau buzunarele cu ele, iar dupã slujba în prima zi de Paște urma duelarea. Bineînțeles sã nu uitãm cã mereu existau și vor exista trișori care foloseau ouã de pirchițe (bibilici), cu coaja mai tare, din lemn, sau umplute cu nisip și smoalã. La aflarea trișorilor deseori se isca cu ceartã pânã la bãtaie.

Alãturi de ouãle vopsite, și gospodinele românce din Ungaria se pregãtesc chiar și cu o sãptãmânã inainte de venirea Paștelui pregãtind diferite bucate precum: cozonaci simpli sau împletiți cu nucã, mac, cacauã, mai nou rahat, cornuri de diferite sortimente, prãjituri care mai sofisticate, sau cele mai harnice chiar și torturi ca și deserturi. La categoria supelor nu prea mai se ia în considerare tipul ei, iar ca și fel 2 obișnuitele sãrmãluțe sau șuncã fiartã asortatã cu soia și hrean( preluat de la maghiari), fripturã de porc sau pasãre, dorbul de miel sau carnea de acest gen fiind puțin prezentã pe masa de Paște a românilor din aceste zone. 

În a doua și a treia zi de Paște se practica udatul, fiind un cult al fertilitãții (semãnãturilor și animalelor), dar se practicã și la copiii sau tinerii în prag de cãsãtorie. Pentru tineri era un adevãrat ritual de ,, încredințare’’ unul altuia, de înțelegere reciprocã, persoanele stropite presupunând cã vor rãmâne sãnãtoase, iar fetele și femeile nu se vor ofili( îmbãtrâni), precum se spune în zilele noastre. Astãzi acest obicei este practicat la românii din Ungaria doar de tinerii feciori și bãrbați, care stropesc fetele în scopul de a rãmâne mulți ani de acum încolo tinere și frumoase, obicei preluat de la maghiari. Tot în aceastã perioadã copiii confecționau coroane din salcie sau flori, cu care împodobeau casele sau animalele, astfel prevestind venirea primãverii și renașterea naturii, a vieții în sine.

Sãrbãtori Pascale binecuvântate vã doresc tuturor celor care sãrbãtoriți în acestã perioadã!

Hristos a Înviat!