Andrei Sebastian Csiplo: În România nici mãcar nu se știe de existența acestei comunitãți românești din Ungaria

Andrei Sebastian Csiplo: În România  nici mãcar nu se știe de existența acestei comunitãți românești din Ungaria
Andrei Sebastian Csiplo: În România nici mãcar nu se știe de existența acestei comunitãți românești din Ungaria
De mai multe decenii sau secole pe teritoriul Ungariei de astãzi au locuit diverse națiuni care au participat în functie de posibilitãțile date de epocã la viața culturalã, socialã și respectiv religioasã a țãrii ca de exemplu: slovaci serbi, ucrainieni, polonezi ș.a.m.d, printre acestea numarându-se și cel românesc. 
Românii din Ungaria reprezintã populația româneascã care dupã Primul Rãzboi Mondial, mai precis dupã tratatul de la Trioanon de la data de 20 iunie 1920, a rãmas pe teritoriul Ungariei de astãzi, iar incepând din acea perioadã conviețuiesc impreunã cu celelalte naționalitãți prezente în sudul, respectiv sud-estul țãrii, imediat în vecinãtatea României de azi. 
          Școala românescã de la Aletea (Elek), Ungaria. Stemele celor douã țãri deasupra tablei.
Conform unor studii inițiate de anumite asociații și organizații ale românilor de pe aceste meleaguri, numãrul etnicilor români din Ungaria se presupune cã numãrã în jur de 25 000 – 30 000 de suflete, majoritatea acestora fiind de religie ortodoxã, fiind urmatã de greco-catolici, baptiști și pentiscostali. 
      
                    Școala românescã de la Aletea (Elek), Ungaria.Steagurile fluturã pașnic alãturi.
Marea parte a acestor persoane sunt imprãștiate prin diferite localitãți de pe teritoriul țãrii precum: Jula, Micherechi, Aletea, Chitighaz, Bãtania și multe altele, locuind în zone compacte și conviețuind împreunã cu populația autohtonã maghiara majoritarã, în afara de localitatea Micherechi care și pânã în zilele noastre reprezintã singurul așezãmânt locuit preponderent(în proporție de 90-95%) de români. 
                 Grãdinița românescã din Bedeu (Bedõ), Ungaria. Steagurile fluturã în pace împreunã
Centrul acestei comunitãți îl reprezintã orașul Jula, unde se afla și cele mai numeroase și importante institușii românești de pe teritoriul Ungariei, precum: Autoguvernarea pe Țarã a Românilor din Ungaria, Liceul Românesc ‚Nicolae Bãlcescu’, cele douã redacții românești( ‚Foaia Româneascã’ și ‚Cronica’), Uniunea Culturalã a Românilor din Ungaria, Centrul de Documentare și Informare al Românilor din Ungaria și multe alte instituții ce au ca rol esențial în pãstrarea și transmiterea tradițiilor, obiceiurilor și a limbii române generațiilor viitoare.  
De asemenea și în localitãțile menționate mai sus sunt prezente școli bilingve și alte instituții importante românești, finanțate exclusiv de guvernul maghiar, singura instituție care primeste un sprijin financiar parțial fiind Sãptãmânalul Românilor din Ungaria‚ Foaia Româneascã din Jula.

                      Școala românescã de la Câtigaz (Kétegyháza) Ungaria. Steagurile fluturã pașnic.
Dar totuși cum am ajuns eu, un român getbeget sã vorbesc despre aceastã comunitate?

Totul a inceput de la momentul când împreunã cu familia mea ne-am mutat în Ungaria, din dorința pãrinților de a imi face mie un bine. Ajuns în localitatea Bãtania la nici 30 de kilometri de Municipiul Arad, de unde sunt originar, am ajuns sã frecventez cursurile Școlii românești Lucian Magdu, mai târziu studiile liceale continuându-le la Liceul Nicolae Bãlcescu din orașul Jula.

Sincer se pot spune multe lucruri pozitive despre acești oameni minunați, respectiv devotați etniei și sentimentului pur românesc pe care il țin adânc înfiripat în suflet, lucruri negative fiind greu de specificat. 
În primul rând lucrul ce m-a impresionat cel mai mult când am venit din România a fost faptul cã în Ungaria existã instituții românești sau bilingve, unde copiii pot învãța în ambele limbi: românã sau maghiarã, materiile predate în scoala sau liceu, fiind pregãtiți de cadre didactice cu experiențã și studii din România sau Ungaria. 

          Școala româneascã de la Bãtania (Battonya), Ungaria. Steagurile fluturã alãturi pe clãdire.
Alãturi de acest obiect a fost cã fiecare cadru didactic te ajutã mereu în cazul în care aveai unele dificultãți la anumite subiecte, explicându-ți atât in românã, cât și în limba naționalã, lucru demn de precizat. În afarã de profesori și în afara orelor de studiu, este important de menționat cã în cazul în care îi adresezi o întrebare unei persoane din comunitate, aproximativ toate îți vor rãspunde în românã, daca te adresezi în românește bineînțeles.
Cum ne vãd românii din Ungaria pe noi românii veniți din România?
Școala româneascã din Apateu (Körösszegapáti), Ungaria. Steagurile fluturã împreunã pe clãdirea școlii.
De cele mai multe ori venirea unui român este o bucurie, indiferent de vârsta acestuia, dar aldminteri a mai multor. În situația mea, eu pot spune cã am fost crescut de cãtre ei, în timp ce România mi-a oferit baza și conștiința româneascã cât am studiat la Arad. Niciodatã nu au avut gândul de a își disprețui semenii și mereu ne-au(nu doar pe mine) acceptat cu zâmbetul pe buze. 
Nu pot spune decât gânduri frumoase despre aceastã comunitate de români, plinã doar de oameni sufletiști, optimiști, care îți sunt mereu alãturi în momentele cruciale ale vieții și sã nu uitãm dornici de a își pãstra limba și tradițiile strãbunilor pentru a le transmite viitoarelor generații ce vor urma, adevãrații noștrii frați împrãștiați pe meleagurile Ungariei.
Cum îi vedem noi românii din România pe românii din Ungaria?

Aceasta este una dintre cele mai controversate întrebari ce ne-o putem adresa nouã înșine, fiind vorba în cazul real de actualiate voi preciza câteva aspecte generale legate de acest lucru:


                          Liceul românesc de la Jula (Gyula) – cu steagurile reconcilierii
Primul aspect ar fi faptul cã oricât ar fi de necredibil, majoritatea românilor din România nici mãcar nu știu de existența acestei comunitãți din afara granițelor țãrii, dar nu este singura despre care nu se spune nimic, nu se informeazã populația țãrii, astfel nici nu se aflã doar accidental de ele, uneori fiind prea târziu.
Al doilea aspect ar fi cã autoritãțile române împreuna cu Ministerul Afacerilor Externe, deseori vin în vizite oficiale la Jula pentru a se interesa de situația acestei comunitãți, dar într-un final, în majoritatea cazurilor nu se ajunge la nici un fel de rezultat vizibil cu ajutorul cãruia sã îmbunãtãțeascã situația românilor din afara granițelor României.

Cel mai esențial aspect ușor de observat este faptul cã la prima vedere, persoanele care formeazã aceastã comunitate sunt unguri, dar cercetând un pic mai în detaliat sau pur și simplu tinând o conversație normalã cu ei, aflãm în mod șocant cã sunt persoane care vorbesc fluent limba românã, alții la nivel mediu, iar restul oamenilor tot mai puțin, majoriatea persoanelor, dar nu toate folosind tot mai frecvent limba maghiarã în comunicare, lucru legat strict de fenomenul de asimilare. 
Cu toate acestea mai existã tineri care vor sa facã ceva, majoritatea vorbind ambele limbi fluent și încercând pe cât posibil sã repare ceea ce alții au distrus, restabilind echilibrul de altã datã.

Steagurile primãriei și al școlii românești din  Apateu (Körösszegapáti), Ungaria. Steagurile fluturã împreunã pe clãdiri.
Mulți dintre noi românii spunem cã sunt unguri, dar nu e așa, faptul cã folosesc ambele limbi și trâiesc în Ungaria este numai o pata mare lãsatã de istorie și care nu poate fi remediatã. Fiind crescut de ei le-am putut simți durerile și dezamagirile, dar totodatã am învãțat cã oricât de cruntã ar fi viața cu omul, niciodatã sã nu te dai bãtut, indiferent de ce s-ar întâmpla.
Oricât am spune cã ei sunt unguri trebuie sã recunoaștem cã și ei sunt o parte importantã a culturii și spiritualitãții poporului român, frații și surorile noastre de peste hotare, sânge din sângele românilor ce nu se schimba niciodatã în apã, adevarații români din Ungaria.