Aceeași barcã, aceeași oalã?

Am lãsat sã stea câteva zile pe masa mea „articolul protest” al prietenului meu Septimiu Borbil. Am fãcut asta ca sã nu mã aventurez într-un rãspuns care ar avea un mesaj difuz, dând impresia cã Biserica Ortodoxã Românã ar fi o instituție care poate fi scoasã de tot din contextul specific al acestei democrații originale, considerând-o mai slab sau mai accentuat afectatã de criza moralã fãrã precedent care afecteazã România de decenii. Sunt convins cã BOR suferã de aceeași boalã ca și toate celelalte instituții pãmântești sau lumești. Eu definesc aceastã boalã ca și o anxietate într-o societate clãditã pe un nisip mișcãtor, îmbibat adânc de tot de acea superficialitate naționalã, care este specificã României și se poate sintetiza prin expresiile de „lasã cã merge și așa” sau „mai rãu sã nu fie”.

Acest background special euro-strãin social-emoțional – adicã lipsa exigenței fațã de respectarea legilor scrise și nescrise, afinitatea extraordinarã fațã de ocolirea legii precum atitudinea cvasi-veselã fațã de neaplicarea legilor („te descurci” fiind o expresie euro-românescã, care este pronunțat însoțitã de o „tragere de ochi”) – nuanțeazã relațiile bisericilor din România cu puterea politicã.

Vorbeam de nisip mișcãtor adineauri. Cum sã clãdești de exemplu o bisericã modernã – care este capabilã de reînnoire eternã, conform timpurilor noi și a cererii credincioșilor –, când ai în spate problemele nerezolvate grave, cum ar fi parabolele relațiilor BOR cu sistemul ceușist sau retrocederea proprietãțile Bisericii Greco-Catolice?

La ce sã se gândeascã un simplu credincios când citește în Raportul Ministerului de Externe al SUA despre problemele cultelor din România, raport în care este stipulat concret, cã Biserica Greco-Catolicã nu și-a primit înapoi proprietãțile luate de comuniști? Este absolut normal ca un credincios simplu sã-și punã întrebarea: cine minte?

Lipsa sinceritãții și eternele mușamalizãri rod podeaua frumoaselor clãdiri cultice. Omul de rând nu este orb și atât de neșcolit sã nu observe discrepanța dintre measajul evangheliilor și știrea conform cãreia BOR are un profit (!) uriaș.

Desigur și aceste tematici ar putea fi detensionate dacã ar exista mãcar o minimã comunicație modernã între conducãtorii clerului și norod. Dacã s-ar da mãcar explicații pentru Raportul Ministerului de Externe al SUA sau profitul ieșit din comun.

Sau dacã aceste lucruri sunt așa de grave, încât nu se poate vorbi despre ele – așa cum am pomenit mai sus, în România existã o adevãratã sete de a evita clarificarea și rezolvare problemelor –, atunci conducãtorii acestei instituții sã nu iasã mãcar cu acele declarații de forțã pe care a pomenit-o și prietenul meu Septimiu Borbil: „Nu învãțați dumneavoastrã Biserica ce rol are ea.”

Deci repet: BOR nu este nici mai rea sau mai bunã ca celelalte fețe ale societãții românești. Reflectã societate româneascã care este roasã de boli eredetare de caracter, cu minime șanse de însãnãtoșire.

Înainte a de a fi acuzat de defetism sau cã am criticat mult prea blând BOR, aș vrea sã atrag atenția cititorilor, cã acest mit laic al atitudinii fațadiste generalizate – și deja tradiționale – din România este încurajatã vrând-nevrând de chiar președintele țãrii, care la investire „a tras cu ochiul” și acceptat binecuvântarea în plen a BOR, sugerând astfel cã deși România este un stat laic, se poate trece peste asta, cã… „ne descurcãm”. Sã nu vorbim de faptul cã acest gest a legitimizat ideea destructivã din punct de vedere democratic, conform cãreia dintre bisericile egale din România BOR este… mai egalã ca ceilalți.

Ca și concluzie: noi suntem în aceeași barcã și ei sunt în aceeași oalã.

Dar cine suntem… noi? și cine sunt…ei?