A început în 15 decembrie

A început în 15 decembrie

În decembrie ’89, în biserica reformatã din Timișoara se intra printr-un cordon de milițieni. Enoriașii erau conștienți de faptul cã au intrat în vizorul securitãții, totuși mergeau tot mai mulți, nu numai reformați, dar și de alte religii la bisericã, sã-l asculte pe Tõkés László. Acesta devenind incomod, regimului comunist trebuia sã-l înlãture. Sub pretextul unui conflict de muncã, episcopul reformat de pe atunci – dealtfel membru în Marea Adunare Naționalã – l-a transferat din Timișoara într-un sãtuc din județul Sãlaj. Pentru cã Tõkés a refuzat sã plece, conflictul de muncã a ajuns la proces, în urma cãruia parohul trebuia sã fie scos din parohie prin executare silitã.

În data de 10 decembrie, Tõkés a anunțat în bisericã faptul, cã urmeazã sã fie executat silit, dar cã intenționeazã sã rãmânã pe loc, pânã când îl va lãsa Dumnezeu, cã de bunã voie nu va pãrãsi parohia reformatã din Timișoara. În acea perioadã, în decembrie, nimeni nu putea intra în parohie, nici mãcar medicul care vroia s-o vadã pe soția lui Tõkés, însãrcinatã în luna a șaptea. Geamurile parohiei erau sparte, astupate cu cartoane, iar în fața clãdirii era postatã o mașinã a securitãții

Tõkés i-a rugat pe enoriasi ca pe data de 15 decembrie sã fie martori la executarea silitã.

„Primii care au fost acolo, trebuie sã fi fost oameni foarte curajoși.” Povestește jurnalistul Gazda Árpád, student la vremea aceea în Timișoara.

„La un moment dat Tõkés a deschis geamul, atunci s-au adunat acolo oamenii, au stat de vorbã, el a spus cã ar avea nevoie de un litru de lapte, sau ceva de genul acesta. Mulțimea era tot mai mare. Ceea ce a schimbat un pic situația a fost apariția secretarului ambasadei americane, Denis Curry, însã nu a fost lãsat sã intre de securiști. Tõkés a ieșit afarã, și au stat de vorbã câteva minute în limba englezã peste umãrul acestora. Situația a creat o oarecare confuzie în sistem, deoarece paznicii în uniformã au fost retrași din fața clãdirii.”

Pânã dupã-masã s-au adunat mai multe sute de oameni. Tõkés László din când în când apãrea la geamul parohiei, stãtea de vorbã cu oamenii. Le-a mulțumit acestora pentru solidaritate, pentru faptul cã sunt acolo.

„Eu am adus lumânãri” – continuã Gazda. Un prieten mi-a dat un pachet mare de lumânãri. Le-am împãrțit prin mulțime. Mulți le-au aprins. Atunci nu mai erau numai maghiari acolo. Venise un numãr însemnat de români, cei mai mulți de la o bisericã baptistã din apropiere. Predicatorul lor era Petru Dugulescu, care apoi a devenit deputat țãrãnist. El a avut un rol important în faptul cã enoriașii lui au fost solidari din primul moment cu Tõkés.”

„Aceastã mulțime a cântat de mai multe ori Deșteaptã-te române, in fața parohiei lui Tõkés László. Cântecul mai târziu a devenit imnul României. Dupã câte știu este un marș din 1848, s-ar putea sã fi fost scris chiar împotriva maghiarilor la vremea aceea (râde) dar în aceastã situație acest cântec semnala o solidaritate fantasticã. Avea un efect fantastic. Poate cã multor maghiari transilvãneni nu le place, dar trebuie sã spun, cã eu și azi când îl aud îmi amintesc cã a fost catarctic sã vãd cã o comunitae însemnatã de români își aratã cu acest cântec de rezistențã solidaritatea fațã de comunitatea reformatã și pastorul acesteia.”

La un moment dat a apãrut în mulțime în fruntea unei delegații primarul Timșoarei. Doreau sã vorbeascã cu Tõkés László. Au luat cu ei câțiva oameni de pe stradã la aceastã discuție, între ei și pe Gazda Árpád (vezi foto), ca dupã ce se terminã tratativele, acești oameni, fiind din mulțime, sã transmitã credibil despre ce a fost vorba.

„La discuții s-au fãcut mici concesii: au promis cã poate veni medicul, cã vor repara geamurile sparte. Primarul a promis, cã va rezolva aceste probleme mãrunte.În schimb i-au cerut lui Tõkés sã dizolve mulțimea. Acesta a rãspuns cã oamenii protesteazã pentru faptul cã el urmeazã sã fie mutat prin executare silitã din parohie, și vor pleca doar dacã acest lucru nu se va întimpla. Așa ceva sigur cã nu a promis nimeni. Seara, dupã ce s-au terminat aceste tratative în casa scãrilor, eu a trebuit sã vorbesc primul mulțimii în ungurește. Dupã mine a urmat un coleg român. Acum, privind înapoi, trebuie sã-l felicit pe colegul român. El a spus un text foarte înfocat. Eu am vorbit doar despre ce se discutase, dar colegul meu de studenție român a avut vorbe mult mai instigãtoare. El a spus, sã le dãm posibilitatea autoritãților sã-și ținã promisiunea, dar mâine sã venim înapoi cu toții, și nu doar singuri, ci cu rude, frați, prieteni sã verificãm ce se întâmplã. El a fost mult mai curajos.

Așa s-a și întâmplat. A doua zi ne-am întors.”

Va urma