25 de ani – Serviciul de Ajutor Maltez în România
25 de ani Serviciul de Ajutor Maltez în România

Peste 200 de voluntari din țarã, alãturi de parteneri din Germania, Austria, Ungaria și România, precum și cavaleri membri ai Ordinului Suveran de Malta au participat, în acest sfârșit de sãptãmânã, la festivitãțile ce au marcat 25 de ani de activitate caritabilã a Serviciului de Ajutor Maltez în România.

Ordinul Maltez s-a înființat cu mai mult de 900 de ani în urmã, sub deviza ,, Pãstrarea credinței și ajutorarea nevoiașilor,, .La Cluj, în mai 1991, un grup de 25 de oameni, studenți, preoți, medici, juriști, avocați, cãlãuziți de principiul Ordinului Suveran de Malta, puneau bazele Serviciului de Ajutor Maltez în România.
 

Festivitatea a început cu o slujbã la Biserica Sfântul Mihail, oficiatã de Înalt Preasfințitul György Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba-Iulia, împreunã cu canonicul Kovács Sándor, conducãtorul spiritual al organizației. La eveniment au fost distribuite diplome și medalii celor mai dedicați voluntari și membri ai organizației, precum și partenerilor care au susținut Serviciul de Ajutor Maltez în ultimii 25 de ani.



                       Colega noastrã Márkus Etelka a primit diplomã și medalie de onoare

Printre cei care au ținut un discurs în fața celor prezenți se numãrã și Președintele Serviciului de Ajutor Maltez, Dénes Mihály, care a rezumat întreaga ideea de ajutor și activitatea organizației de la începuturi

,,În 25 de ani, organizația noastrã s-a dezvoltat încontinuu, am trecut și prin perioade grele, dar în general am reușit sã creștem. Eu consider cã important este, nu câte bunuri, clãdiri, mașini avem, ci cum și câte persoane putem ajuta la necaz,, spunea.

Prin intermediul a 17 filiale și sucursale din țarã, Serviciul de Ajutor Maltez din România deruleazã programe în beneficiul celor aflați la nevoie. 1000 de voluntari de implicã constant pentru a-i ajuta sã ducã o viațã demnã, indiferent de etnie, religie, sex sau apartenențã politicã.