2. Frații dintr-o altã lume: Ileana Vulpescu și Julio Cortázar
2. Frații dintr-o altã lume: Ileana Vulpescu și Julio Cortázar

Ideea în sine, cã tu ai putea fi acea ultima persoanã într-o casã familialã, care va fi nevoitã sã predea cheia și sã ureze succes celui care preia – cu un zâmbet diplomatic – scaunele de bucãtãrie ale tãcerilor foștilor membri ai familiei, pare la prima vedere o instigare la metamorfozã incompletã, un pașaport pentru cãutarea firelor de mãtase pierdute sau a cãrților de vizitã alunecate dupã dulap. 

Cei care nu s-au bucurat încã de cea mai pompoasã activitate compensatorie a vieții, anume cãutarea cãrților de vizitã ale unora care nu mai sunt în viațã, respectiv inspectarea subsolurilor canapelei, cu speranța de a gãsi un ghemotoc colorat cãzut acolo – nu vor obține niciodatã bording pass în cãlãtoria spre romanul așteptãrii dispersate al Ilenei Vulpescu, cu titlul Rãmas-bun
      
     
Titlul traducerii în limba maghiarã pare a fi una mai expresivã decât „varianta” românã: ”Az utolsó névjegykártya”, adicã „Ultima carte de vizitã”. Un roman al așteptãrii dispersate… Predarea cheii – mișcãri stereotipice, mânã în buzunar, cheile pescuite clãnțãnind, și startul desigur, startul spre întuneric, cãlãtorie în abisul nopților nedormite, „priviri hipnagogice”. Uf, ce roman!

Fratele din ”viața cealaltã” a Ilenei Vulpescu – un alt vânãtor elegant al castei rostogolitorilor ghemotoacelor colorate – pare a fi fost însuși Julio Cortázar, care în nuvela Casa ocupatã (Bestiario) se joacã de-a Creatorul anxios, ba mai mult, fricos, care nu are curajul sã pãrãseascã apartamentul creat din propriul lut literar, deși aude clar, cum Cineva îl ocupã pas cu pas, camerã cu camerã, șoaptã cu șoaptã.

Casa tomada… Casa ocupatã. Huh.
   
        

La Cortázar pãrãsirea, ca atare, primește dimensiuni mitice, ultimele ghemotoace colorate – ale cãror fire mai leagã pe unii sau alții de ceva recent pierdut – devenind cu timpul versatile.

Diferența dintre frați – Ileana Vulpescu și Julio Cortázar – se observã mai ales în viziunea lor fațã de stadiile post-pãrãsire. De vreme ce la Ileana Vulpescu cartea de vizitã îndeamnã la mars forțat, la Cortázar mersul (plecarea) prinde viteza rostogolirii. 

Explicația pare simplã: Cortazar știe deja, cã cel mai frumos lucru ce-l poți face în fața unei case pãrãsite și cedate altora, e sã stai cu capul ridicat, cu un ghemotoc colorat în mânã.